PSD a renunţat la ideea adoptării unei ordonanţe de urgenţă privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în urma opoziţiei exprimate de către liderii ALDE şi UDMR, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Kelemen Hunor. În schimb, este probabilă o sesiune extraordinară pentru eventualitatea în care preşedintele Iohannis va cere reexaminarea proiectelor de lege privind legislaţia penală sau le va contesta la CCR.
Liderii coaliţiei de guvernământ şi premierul Viorica Dăncilă s-au întâlnit ieri pentru a stabili care este cea mai bună procedură pentru modificarea legislaţiei penale. În urma întâlnirii, Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că nu se va face prin ordonanţă de urgenţă. „Vom merge exclusiv pe calea dezbaterii parlamentare”, a declarat liderul ALDE, declaraţie care arată că a fost eliminată şi posibilitatea asumării răspunderii Guvernului. Renunţarea la cele două proceduri expeditive arată presupune însă că Parlamentul va trebui să se întrunească şi pe timpul verii, dacă cei din coaliţie vor o adoptare rapidă. „Va trebui să facem sesiune extraordinară ca să putem încheia priorităţile legislative”, a explicat Tăriceanu. Şi UDMR s-a pronunţat împotriva procedurilor foarte rapidă, prin vocea liderului grupului senatorial Cseke Attila. „Avem un Parlament, există o majoritate care poate să treacă proiecte legislative importante, acest domeniu este mult prea important, pe lângă alte domenii, să le modificăm prin ordonanţă de urgenţă”, a spus Cseke. Cum UDMR nu este partid de guvernământ, oricum nu ar fi putut bloca decizia Guvernului de a emite OUG sau de a-şi asuma răspunderea. Totuşi, Dragnea a trebuit să se încline şi să renunţe la varianta ordonanţei. Fostul preşedinte executiv al PSD, Niculae Bădălău, l-a pus într-o situaţie delicată pe Dragnea precizând că memebrii Comitetului Executiv Naţional al PSD, reunit săptămâna trecută, s-au pronunţat fie pentru ordonanţă, fie pentru asumare. „Noi am considerat la CExN că ordonanţa de urgenţă, aşa cum a fost dată şi de celelalte guvernări, respectiv de doamna ministru Prună, ar fi cea mai bună, ca să încheiem tensiunile sociale şi procedura aceasta (...) Nu e ideea mea, este o hotărâre a CExN. Discuţia a fost între asumare şi ordonanţă de urgenţă”, a relatat Bădălău. Între timp, liberalii jubilează de pe margine. „PSD primeşte acum lecţii gratuite (şi nesincere!) de democraţie tocmai de la aliaţii de guvernare. ALDE şi UDMR profită de contextul politic pentru a bloca ordonanţa de urgenţă şi a arăta că acum fac legea în coaliţie. Dar PSD merită un aşa upercut politic, pentru că vineri nu a avut destulă minte să respingă la timp spectacolul sinistru oferit de către domnul Dragnea şi acoliţii săi”, a declarat senatorul Alina Gorghiu.
Liviu Dragnea a evitat să precizeze care va fi varianta finală a prevederilor privind abuzul în serviciu, precizând doar că trebuie aleasă una dintre cele 16 sau 18 variante propuse până acum. Stabilirea unui prag valoric a prejudiciului pentru sancţionarea penală a abuzului în serviciu l-ar putea scăpa de Dragnea de închisoare.