x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Tudorel Toader a împins în faţă reforma Justiţiei

Tăriceanu: Tudorel Toader a împins în faţă reforma Justiţiei

16 Apr 2019   •   22:33
Tăriceanu: Tudorel Toader a împins în faţă reforma Justiţiei

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că ministrul Tudorel Toader a luat "decizii importante", care au contribuit la "curăţarea Justiţiei", precizând că nu doreşte ca la moţiunea simplă privind justiţia cei din PSD, nemulţumiţi de activitatea ministrului, să facă "involuntar", prin votul lor, un cadou Opoziţiei.

"Eu cred că Toader a avut nişte poziţii publice, nişte decizii importante pe care le-a luat, care au contribuit la curăţarea Justiţiei şi a împins în faţă reforma Justiţiei. Au fost oameni care l-au criticat cu sârg, cei din Opoziţie. Sunt oameni care l-au susţinut, printre care m-am numărat şi eu. Sunt oameni acum în PSD care sunt nemulţumiţi. (...) Astăzi, Tudorel Toader pare să nemulţumească pe toată lumea. În final, dacă va fi o decizie la nivelul primului-ministru, dacă va fi o decizie la nivelul Comitetului Executiv al PSD în ceea ce-l priveşte, nu ştiu. (...) Nu cred că Toader nu a făcut treabă. Nu a făcut destul, poate, după unii. Dar, întotdeauna, dacă vrei să găseşti cuiva bube în cap, i le poţi găsi", a afirmat Tăriceanu marţi la TVR 1.

Tăriceanu a subliniat că el nu o să voteze niciodată o moţiune care să vizeze un membru al Guvernului pe care îl susţine. "Nu pot să fac acest lucru, Cred că ar fi un cadou prea frumos pe care unii l-ar face involuntar celor din Opoziţie", a adăugat el. AGERPRES

×