x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Timiș: Alegeri reluate, într-o localitate unde primii doi clasaţi sunt la egalitate

Timiș: Alegeri reluate, într-o localitate unde primii doi clasaţi sunt la egalitate

28 Sep 2020   •   20:11
Timiș: Alegeri reluate, într-o localitate unde primii doi clasaţi sunt la egalitate
Sursa foto: Victor Stroe

Surpriză într-o localitate din judeţul Timiş, acolo unde primii doi clasaţi la alegerile pentru funcţia de primar au obţinut, fiecare, acelaşi număr de voturi: 604. Cei doi reprezintă câte un partid cu ideologii diferite, unul de stânga şi unul de dreapta, respectiv PSD şi PMP, scrie site-ul Antena3. Aşadar, pentru ca primarul să fie decis, este nevoie de un al doilea tur de scrutin, care va avea loc peste două săptămâni.

În localitatea Orţişoara din judeţul Timiş, alegerile aduc o premieră pentru acest tur de scrutin. Este balotaj între primii doi candidaţi.

Astfel, Aleodor Sobolu de la PSD şi Lucian Ivănescu de la PMP au obţinut, fiecare, câte 604 voturi.

Potrivit opiniatimisoarei.ro, ceilalti candidati de la Ortisoara au obtinut următoarele rezultate:

Marius Redis (PNL) – 388 voturi

Nicolae Valentin Baniciu (Partidul Puterii Umaniste) – 187 voturi

Bianca Pascaru(USR PLus) - 146

Ciprian Ioan Satea (Pro Romania) – 24 voturi

Astfel, pentru desemnarea unui nou primar este nevoie să fie organizat un nou tur de scrutin. În acelaşi timp, încep şi calculele. Strict matematic, reprezentanţii partidelor de dreapta ar avea prima şansă dacă l-ar susţine pe candidatul PMP.

Au fost însă suficiente exemple în ţară unde dreapta a candidat dezbinat, aşa că rezultatul de peste două săptămâni rămâne unul imprevizbil.

×
Subiecte în articol: alegeri reluate