x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu: Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Mariana Rarinca

Traian Băsescu: Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Mariana Rarinca

28 Mai 2015   •   20:59
Traian Băsescu: Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Mariana Rarinca
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Într-o nouă postare pe Facebook Traian Băsescu susține că șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu și premierul Victor Ponta doresc controlul justiției și nu dreptatea pentru Mariana Ranica.

Fostul președinte mai scrie: ” Cred că justiţia a ajuns la un moment de cumpănă.”

Redăm textul integral:
___________

Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Doamna Mariana Rarinca
Cred că justiţia a ajuns la un moment de cumpănă. Cu siguranţă nu voi fi cel care să dea cu pietre în justiţia de astăzi, care s-a construit cu greu şi, cel puţin în ce mă priveşte, cu costuri politice mari, pentru că am apărat-o public şi atunci cînd nu merita apărată.
Din păcate, în ultimele şase luni, setea de putere şi goana bezmetică după imagine a cîtorva lideri din justiţie, secondaţi de generali SRI cu capacitate ridicată de presiune şi şantaj, au generat derapaje care pot fi cu greu acceptate. În plus, pentru a avea imaginea completă, trebuie spus că CSM-ul a ajuns o măciucă agresivă ce se aplică peste gură oricui incearcă să facă observaţii sau aprecieri negative la adresa justiţiei.
Nu-mi trece prin cap să cer demisia doamnelor Stanciu şi Koveşi sau a domnului Coldea. Acesta este obiectivul PSD pentru a-şi putea instala în aceste funcţii oameni obedienţi de talia lui Niţu şi Sutiman de la Parchetul General. Justiţia chiar ar ajunge din nou o anexă a socialiştilor, aşa cum era pe vremea lui Adrian Năstase. Nu voi profita nici de nefericirea doamnei Mariana Rarinca pentru a cere demisii, dar mă înclin cu respect în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti care au achitat-o.
Trebuie să fim de acord că sunt adevăruri ce nu pot fi contestate şi care trebuie dezbătute public atîta timp cît nu sunt rezolvate și anume :
1.Unii procurori introduc în cererile de arestare preventivă şi în rechizitorii acuzaţii nesusţinute de probe şi elimină probele favorabile inculpatului, inducînd în eroare judecătorii;
2.Pentru a-şi atinge scopul arestării preventive, procurorii transferă selectiv către presă documente şi informaţii din dosare aflate în anchetă, creînd o uriașă presiune publică;
3.Judecătorii sunt adesea timoraţi de presiunea publică exercitată de televiziuni şi procurori, aprobînd cu uşurinţă arestul preventiv pentru oameni care sunt departe de a fi un pericol public sau de a avea posibilitatea să distrugă probe;
4. Prin publicitate excesivă controlată de procurori şi arestările preventive aprobate cu uşurinţă de către judecători, se ignoră drepturi fundamentale ale omului cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la libertate de exprimare, dreptul la imagine;
5. Denunţuri tardive sunt încadrate de unii procurori în categoria denunţurilor iniţiale, permiţînd unor protejaţi să scape şi cu banii furaţi, şi fără pedeapsă penală. Măcar banii ar trebui recuperați;
6. Sunt cazuri în care delaţiunea este luată cu bună ştiinţă drept denunţ și utilizată ca probă, ducînd la inculparea și arestarea preventivă, fără probe care să genereze suspiciunea rezonabilă;
7. În timp ce prin acţiunea incorectă a procurorilor care transmit presei informaţii selectate din dosare, inculpaţii sunt pur şi simplu zdrobiţi pe imagine, orice încercare a inculpatului de a se apăra public este considerată un grav atac la desfăşurarea anchetei;
8. Utilizarea ca probă a rapoartelor tehnice făcute de salariaţi ai DNA şi nu de experţi independenţi autorizaţi ai MJ;
9. Utilizarea de experţi independenţi controlaţi de procurorii de caz;
10. Procurori care lucrează în dosare sub controlul ofiţerilor SRI şi care îndreaptă forţat ancheta spre concluziile sugerate de SRI fără a putea demonstra prin probatoriu cele susţinute împotriva inculpaţilor.
Iată doar cîteva din problemele reale ale justiției, zone în care este obligatoriu să continuăm a progresa.
Nu vreau să abordez probleme legate de corupţie, profesionalism, ranchiună, orgoliu nemăsurat, sete de putere, discreţionarism și, de ce nu, și năravuri dîmbovițene (pentru că și magistrații sunt tot români obișnuiți)etc. care afectează anchetele unor procurori, pentru că sunt greu de demonstrat, dar cu certitudine şi acestea există. Dacă vrem ca justiţia să progreseze, trebuie să fim conştienţi de nevoia continuării proceselor de reformă, de consolidare internă a justiţiei prin creşterea nivelului de profesionalism şi responsabilitate a fiecărui magistrat avînd în vedere puterea uriașã pe care o au asupra destinului oamenilor, iar CSM-ul trebuie să-şi înceteze apucăturile de măciucar împotriva oricui are păreri prin care nu este slăvită justiţia din România.
Este adevărat că justiţia, în ansamblul ei, a făcut progrese majore faţă de anul 2004, dar a încerca să acreditezi ideea că a ajuns la perfecţiune este o mare minciună.
Revenind la ceea ce astăzi este pe agendă, o spun foarte clar: a intra în jocul lui Tăriceanu, care cere demisii şi demiteri la vîrful justiţiei, înseamnă atingerea obiectivului major al lui Voiculescu, Ponta şi Antonescu din vara lui 2012, acela ca PSD și acoliții să dobîndească controlul justiției. Problema este dacă Inspecția Judiciară și CSM-ul vor intra în jocul tandemului Ponta – Tăriceanu.
Cazul doamnei Mariana Rarinca este, în opinia mea, mult mai complicat decît pare, dar cu semnificaţii limpezi pentru riscurile arestului preventiv utilizat ca mijloc de a închide gura unui justiţiabil incomod sau pentru a-i diminua șansele la apărare, iar apariţia imediată a unor indivizi gata să denigreze judecătorii care au achitat-o nu arată decît capacitatea de dezinformare a unora.
Altfel, rămîn un adversar neîmpăcat al arestărilor preventive inutile. Consider că ele îngrădesc dreptul la apărare, sunt umilitoare pentru cei cărora li se aplică fără probe care să ducă la indicii rezonabile, fie ei oameni de rînd sau persoane publice.

×