x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu: "Referedumul meu va fi organizat înaintea celui pentru revizuirea Constituţiei"

Traian Băsescu: "Referedumul meu va fi organizat înaintea celui pentru revizuirea Constituţiei"

17 Iun 2013   •   20:11
Traian Băsescu: "Referedumul meu va fi organizat înaintea celui pentru revizuirea Constituţiei"
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţii la încheierea şedinţei CSAT, în urma căreia a fost semnat un memorandum de colaborare pe teme de securitate între România şi Federaţia Rusă. Documentul a fost semnat de consilierul prezidenţial Iulian Fota şi generalul Nikolay Patruşev, reprezentantul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse. Şeful statului nu a ocolit nici subiectul referendumului prin care solicită scăderea număruluid e parlamentari

Principalele declaraţii ale şefului statului:

"Astăzi a fost semnat un memorandum pentru o colaborare între Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse şi CSAT. Va deschide colaborarea dintre cele două ţări. S-a stabilit colaborarea pe mai multe paliere.

În primul rând, de interes maxim, colaborarea pe teme de terorism. Apoi, colaborarea legată de lupta împotriva crminalităţii transfrontaliere şi combaterea traficului de fiinţe umane şi de droguri, cu referire la tranzitul dinspre Afganistan.

Lupta împotriva criminalităţii cibernetice şi împotriva traficului cu componente de arme de distrugere în masă.

Am mai avut discuţii pe probleme de politică externă şi securitate externe. Un subiect a fost proliferarea terorismului din nordul Africii. De asemenea, situaţia din Siria îngrijorează atât România, cât şi Rusia.

România nu ar accepta niciodată pe teritoriul său armament ofensiv, ci numai defensiv, referindu-ne la scutul anti-rachetă.

Am atins şi subiectul Transnistria.

Din punctul meu de vedere, întâlnirea cu domnul Patruşev a fost una bună. Au fost şi puncte de vedere divergente, dar am cerut domnului Patruşev să transmită preşedintelui Putin deschiderea noastră pentru dialog.

În 2004, Preşedinţia României avea un buget de 6,3 milioane de euro alocat pentru a funcţiona şi 220 de angajaţi. În 2013, numărul de salariaţi este  tot cam acelaşi, cu tot cu personalul auxiliar, femei de serviciu, muncitori de întreţinere, dar bugetul este de 5,9 milioane de euro.

Referendul va fi organizat după adoptarea legii referendumului şi revizuirea constituţiei. Pentru mine, nu există nicio diferenţă între referendum cu 30 la sută prezenţă sau 50 la sută prezenţă. Exclud categoric soluţia doi în unu. Referendumul propus de mine va fi cel puţin cu o săptămână înainte de cel organizat pentru revizuirea Constituţiei." 

×