x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tudorel Toader lansează contraofensiva pe legile Justiţiei

Tudorel Toader lansează contraofensiva pe legile Justiţiei

de Sînziana Duţă    |    31 Aug 2017   •   11:30
Tudorel Toader lansează contraofensiva pe legile Justiţiei
Sursa foto: MIHAI STETCU

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis ieri Consiliului Superior al Magistraturii proiectul de modificare a legilor Justiţiei, criticat dur de şefii procurorilor şi interpretat drept o ameninţare la adresa statului de drept de către Ambasada SUA la Bucureşti. Proiectul nu va ajunge însă la DNA, DIICOT sau Parchetul General, a anunţat ministrul.

 

 Ministrul Justiției a reacționat, ieri, la adresa procurorilor după ce aceștia au contestat reforma anunţată de fostul judecător constituţional. „Fiecare participant la elaborarea unei legi trebuie să-şi respecte limitele de competenţă constituţională. Procurorii nu fac legi. Eu nu am ştiut că avem un parlament tricameral. Un Parlament cu Senat, cu Camera Deputaţilor şi procurorii care să voteze legi. Eu am fost procuror şi ştiam şi încă ştiu că procurorii interpretează şi aplică legea, legea este opera legiuitorului, CSM-ul fiind cel care avizează conţinutul propunerii legislative”, a declarat Tudorel Toader, care a precizat şi în şedinţa de Guvern că avizul CSM va fi unul consultativ. Atacul ministrului a stârnit revolta Asociației Magistraților din România care a transmis că o dezbatere publică reală nu exclude în niciun caz „posibilitatea magistraţilor de a-şi exprima opinia argumentată, în mod punctual, cu privire la fiecare dintre preconizatele modificări”. „Dezbatere publică, în viziunea legiuitorului, nu înseamnă lansarea în spaţiul public, prin intermediul unei conferinţe de presă, a unor modificări de căpătâi la legile Justiţiei, însoţită doar de prezentarea acestora, sub formă de idei (în spaţiul public au fost numite pretenţios <<principii>>, care ar fi presupus o fundamentare solidă, rezultată din dezbateri), printr-un material PowerPoint postat pe site-ul Ministerului Justiţiei”, a reacţionat AMR. Potrivit Legii nr. 52/2003, dezbaterea publică se realizează pe baza unui proiect de lege care trebuie să fie adus la cunoştinţa publică, anterior deschiderii dezbaterii, au transmis magistraţii.

 

Reacția judecătorilor la „Power Point-ul” lui Tudose

 

Uniunea Națională a Judecătorilor din România a transmis Ministerului Justiției o serie de comentarii punctuale „pe fiecare dintre propunerile prezentate de ministru în documentul Power Point”, precizând că odată ce va vedea textul proiectului de lege va face comentarii pe marginea acestuia. Uniunea Judecătorilor a propus ca accederea în funcţiile de procuror la DNA şi DIICOT să se facă prin concurs şi interviu transmis live, susţinut în faţa secţiei  de procurori a CSM, iar revocarea procurorilor DNA/DIICOT să poată fi dispusă de secţia de procurori a CSM. UNJR nu s-a pronunţat însă cu privire la cele mai controversate măsuri anunţate de Tudorel Toader – procedura de numire a procurorilor-şefi, înfiinţarea unei direcţii speciale pentru anchetarea magistraţilor şi trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justitiei.

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei

Trimit proiectul de lege la CSM. Aștept să-l primim înapoi. Îl trimit la Guvern și de acolo începe procedura decizională. Ministerul Justiției este inițiator. Am pus în dezbatere principalele probleme.

 

 

×