"Luând act de voinţa politică exprimată în cadrul Comitetului Executiv al PSD, în sensul retragerii sprijinului politic (...); Luând act de decizia dumneavoastră de a transmite preşedintelui României (...) solicitarea revocării din funcţia de ministru al justiţiei; Luând act de voinţa dumneavoastră exprimată în cadrul întrevederii de astăzi (...), în sensul depunerii demisiei din funcţia de ministru al justiţiei; Cunoscând faptul că în procedura de remaniere guvernamentală prim-ministrul are rolul decisiv; vă depun demisia din funcţia de ministru al justiţiei, urmând ca dumneavoastră să apreciaţi asupra destinaţiei şi utilizării acesteia", se arată în document.
Tudorel Toader a adăugat că îşi va exercita atribuţiile până la numirea unui nou titular al portofoliului: "Totodată, cunosc faptul că până la publicarea în Monitorul Oficial a decretului de numire a noului ministru al justiţiei, îmi revine obligaţia asigurării continuităţii activităţii la nivelul Ministerului Justiţiei".
"Merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia din funcţia de ministru al Justiţiei. Domnia sa va decide ce face cu această demisie, cel mai probabil o trimite la preşedintele Republicii. În felul acesta domnia sa declanşează, pe de o parte, procedura de remaniere prin solicitarea pe care a formulat-o şi a trimis-o de aseară. Are în acelaşi timp şi demisia mea şi, cel mai probabil, o va trimite la preşedintele Republicii. Voi rămâne până în momentul în care preşedintele evaluează, analizează, decide şi emite decretul, pe de o parte, de eliberare a mea, pe de altă parte, de numire a noului ministru al Justiţiei", a spus Toader, într-o scurtă declaraţie susţinută pe treptele din faţa sediului Ministerului Justiţiei.
Premierul Viorica Dăncilă a trimis miercuri preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. PSD l-a propus în locul acestuia pe deputatul Eugen Nicolicea.
AGERPRES