x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tudose, către PNL: Aţi transformat un drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti şi demagogi

Tudose, către PNL: Aţi transformat un drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti şi demagogi

23 Noi 2017   •   12:00
Tudose, către PNL: Aţi transformat un drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti şi demagogi

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, în plenul Parlamentului, că o moţiune de cenzură este un drept constituţional, precizând însă că PNL a transformat acest drept legitim într-o "oportunitate de a fi populişti, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu rupt total de realitate". 

"Apreciez în primul rând gestul colegilor de la Partidul Liberal de a lăsa o colegă mai nouă să citească (moţiunea - n.r.) neasumându-şi practic conţinutul (...) O moţiune de cenzură reprezintă un drept constituţional şi un exerciţiu cât se poate de democratic. Din păcate, dumneavoastră aţi transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu rupt total de realitate", a declarat Tudose, la dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de PNL şi USR, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă". 

El s-a referit la Ramona Nicoleta Dinu, senator USR, care a citit textul moţiunii. AGERPRES

×