x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea munceşte la minister: "Multe hârtii, cerneală albastră şi prea puţin timp"

Udrea munceşte la minister: "Multe hârtii, cerneală albastră şi prea puţin timp"

21 Aug 2010   •   00:00

Pe blogul său, Elena Udrea face bilanţul zilei de lucru de vineri, constatând că are multe proiecte şi prea puţin timp la dispoziţie, în propria opinie, brandul turistic al României este demersul "cel mai serios şi profesionist al autorităţilor româneşti de după 1989".

Udrea scrie pe blog că a dedicat întreaga zi de vineri muncii de birou menite să recupereze cât pentru aproape o săptămână de activitate pe teren. "Informări, hotărâri, rapoarte, proiecte, cereri, decizii care nu suferă amânare. Multe hârtii, cerneală albastră şi prea puţin timp".

Ea precizează că după ce a citit în presă despre efectele reducerii bugetului Ministerului Dezvoltării şi Turismului cu 168,6 milioane de lei, a decis să clarifice, printr-un comunicat, faptul că principalele proiecte ale ministerului rămân valabile.
"Rectificarea bugetară ne-a schimbat ţintele pe care ni le-am impus, nu şi intenţia noastră de a construi case pentru tineri. Astfel, anul acesta, în loc de 7.000 de apartamente noi, vom reuşi să facem doar 1.400. În ceea ce priveşte programul de reabilitare termică, lucrurile sunt chiar invers: vom completa actuala formă a programului cu un proiect nou care prevede ca asociaţiile de proprietari să contracteze credite pe 5 ani garantate de stat cu dobândă subvenţionată de MDRT. Acest proiect complementar are un mare avantaj: se adresează tuturor asociaţiilor de proprietari, ştiut fiind faptul că, din lipsa banilor, reabilitarea termică pe programul iniţial ar dura 120 de ani dacă ne-am baza numai pe fondurile anuale pe care le are MDRT la dispoziţie pentru a cofinanţa lucrările".


Deşi bugetarii angajaţi ai ministerului "spărgeau uşa", vinerea fiind zi scurtă, Udrea găseşte resurse să analizeze şi mersul strategiei de promovare a brandului turistic, constatând că "lucrurile încep să se mişte".
"Până la urmă este demersul cel mai serios şi profesionist al autorităţilor româneşti de după 1989. Sper să vedem cât de curând şi efectele pozitive", subliniază ministrul democrat-liberal.
"Se apropie ora 15.00. Repede, până nu pleacă toţi angajaţii din minister (ştiţi, vinerea e zi scurtă pentru bugetari) trebuie să discut despre problemele apărute în derularea proiectelor Phare prin administraţiile locale. Întârzierile sunt mari, firmele contractate nu respectă termenele limită şi calitatea lucrărilor. Riscul este de a se pierde banii".

Cu un ultim efort, Udrea încheie ziua de lucru, fiind preocupată de viitorul apropiat al zilei de mâine.
"Multe proiecte, puţin timp. S-a făcut seară. A mai rămas ceva? Da, mâine are loc a treia emisiune, dintr-o serie de şase, la TVR 1, în care se abordează tematica produselor promovate prin brandul turistic. La această emisiune voi participa chiar eu şi voi vorbi despre turismul balnear şi despre nevoia de implementare a strategiei pe care am realizat-o anul trecut. Sunt multe de spus: investiţiile în staţiunile balneare, modul cum evoluează lucrurile în ceea ce priveşte Băile Herculane, ce planuri avem pentru Vatra Dornei şi Băile Tuşnad, la ce sunt folosiţi banii alocaţi săptămâna aceasta pentru Băile Govora etc. Măcar aici lucrurile merg clar spre bine".

"S-a făcut târziu şi, până la urmă, sămbăta e zi lucrătoare, nu-i aşa? Poate mâine seară să am timp şi pentru mine", pune punct final mărturisirii sale ministrul Udrea.

Finalul e doar aparent, pentru că, aşa cum declara într-o altă confesiune, seara e destinată grijilor gospodăreşti: cum se rambursează creditele. În speranţa că blogul Elenei Udrea ne va oferi soluţii în acest sens tuturor celor interesaţi, se poate nutri speranţa că dormim mai liniştiţi, ministrul Udrea munceşte, zi de vară până-n seară!

×
Subiecte în articol: politic