x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Decizie neașteptată: Tăriceanu îi cere lui Iohannis să respingă propunerile premierului

Decizie neașteptată: Tăriceanu îi cere lui Iohannis să respingă propunerile premierului

11 Sep 2019   •   20:36
Decizie neașteptată: Tăriceanu îi cere lui Iohannis să respingă propunerile premierului

Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să nu accepte propunerile de miniştri formulate de Viorica Dăncilă, ci să ţină cont de articolul din Constituţie care prevede că este nevoie de un vot în Parlament în cazul schimbării structurii politice a Executivului.

„Am văzut în spațiul public anunțul doamnei Prim-Ministru Dăncilă potrivit căruia a propus, pentru portofoliile ministeriale rămase vacante în urma demisiei miniştrilor ALDE, trei persoane despre care domnia sa afirmă că fac parte din ALDE.

Pe această cale doresc să vă fac următoarele precizări:

În şedinta Delegaţiei Permanente a ALDE din data de 26 august s-a votat cu majoritate covârşitoare (83 voturi pentru şi 2 abțineri) denunţarea protocolului cu PSD, precum şi retragerea din coaliţia de guvernare.

Mai mult, în şedinta Biroului Politic Central al ALDE din 3 septembrie s-a hotărât, tot cu o majoritate covârşitoare, excluderea oricărui membru care acceptă o desemnare din partea altui partid într-o funcție publică fără acordul organismelor statutare. Prin urmare, persoanele care au acceptat nominalizările pentru funcţiile de miniştri sunt decăzuţi din calitatea de membru ALDE cu efect imediat.

Având în vedere cele de mai sus, vă solicit ca, în analiza pe care o veţi face privind aceste propuneri, să luați în considerare prevederile articolului 85, alin. 3, din Constituție”, a scris Tăriceanu.

Vă amintim că premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august.

Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu.

Pentru portofoliul Energiei a fost nominalizat Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul a fost nominalizat Ştefan Băişanu.

ANTENA3

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu