x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Un deputat UDMR susţine că Aradul ar trebui să formeze o macroregiune cu judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj

Un deputat UDMR susţine că Aradul ar trebui să formeze o macroregiune cu judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj

18 Feb 2010   •   00:00

Deputatul UDMR Peter Farago consideră că, în cazul unei eventuale reorganizări a regiunilor şi macroregiunilor de dezvoltare, Aradul ar trebui să se alăture judeţelor Bihor, Satu Mare sau Sălaj, cu care se aseamănă mai mult din punct de vedere economic sau cultural.



''Ştim cu toţii că relaţiile Aradului cu judeţul Timiş nu sunt chiar cordiale, de aceea eu voi propune modificarea proiectului în acest sens. Avem prea puţine în comun cu Timişul sau Caraş Severinul, iar regiunile de dezvoltare existente acum s-au făcut doar cu pixul, fără a ţine seama de nivelul de dezvoltare a judeţelor, de necesităţile sau priorităţile fiecăruia, iar astfel diferenţele economice s-au adâncit'', a declarat Peter Farago, citat de Agerpres.

El a menţionat că scopul UDMR este acela de a crea regiuni şi macroregiuni de dezvoltare cu judeţele ''care vor să gândească împreună, care îşi doresc o dezvoltare comună şi nicidecum 'faultarea' celuilalt, cum se întâmplă acum''.

Iniţiativa legislativă a UDMR privind reorganizarea regiunilor a trecut prin aprobare tacită de Senat, iar acum se află la Camera Deputaţilor, care este camera decizională.

Conform acestui proiect de lege, judeţul Arad ar putea face parte din macroregiunea IV, împreună cu judeţele Timiş, Caraş Severin, Alba, Hunedoara, Sibiu şi Braşov.

×
Subiecte în articol: politic