UNINOMINALUL DUPÂ 150 DE ANI - Politicienii români, înapoi la "coledzi"

Scrisorica la "Răsboiu" poate fi pusă iar în funcţiune. Candidatul român în căutare de "coledzi" are de ce să o folosească. Miza – un colegiu sigur. Diferenţa: votul e universal, nu cenzitar. În rest, regulile sunt aceleaşi.

Scrisorica la "Răsboiu" poate fi pusă iar în funcţiune. Candidatul român în căutare de "coledzi" are de ce să o folosească. Miza – un colegiu sigur. Diferenţa: votul e universal, nu cenzitar. În rest, regulile sunt aceleaşi.

1864. Este anul în care este stabilit sistemul parlamentar bicameral în Ro­mâ­nia, printr-o decizie a lui Alexandru Ioan Cuza. O Cameră este aleasă, Adunarea Electivă, cealaltă, Senatul sau Corpul Ponderator, numită de către domn. Sistemul de vot era cel cenzitar, iar alegătorii erau împărţiţi în colegii, în funcţie de avere. Un colegiu putea fi format din câteva sute de electori. Existau două categorii de alegători: primari, care votau prin delegaţie, şi direcţi. Legea prevedea că pot fi alegători primari în comunele rurale "acei ce plătescu o dare către Statu de lei 48", pe când pentru a fi alegător primar în comunele urbane trebuia să plăteşti o dare "de lei 80 sau de lei 110". În schimb, "potu fi alegători direcţi, fie în oraşe fie în sate, toţi Românii născuţi sau avend naturalisaţiunea cea mare, carii vor avea un venit de una suta galbeni şi de ori ce na­tură". Pentru ambele categorii, vârsta de la care puteau vota era de 25 de ani. Din categoria alegătorilor direcţi puteau face parte, fără a fi condiţionaţi de avere, pre­o­ţii parohiilor, profesorii, doctorii şi li­cen­ţiaţii diferitelor facultăţi, avocaţii, in­gi­ne­rii şi arhitecţii. Primele alegeri pentru Adunarea  Deputaţilor pe baza acestei legi electorale vor avea loc abia doi ani mai târziu, după abdicarea lui Cuza.

1866. Au loc primele alegeri pentru Adu­narea Deputaţilor, dar şi pentru Senat printr-un sistem asemănător. Ale­gă­torii au fost grupaţi în patru colegii, iar partidele prezentau câte un candidat pentru fiecare colegiu. Din primul co­le­giu făceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300 de galbeni, din al doilea – cei care aveau între 100 şi 300 de galbeni, din al treilea – cei care plăteau o da­re de 80 de lei, iar din cel de-al patrulea colegiu – cei care plăteau o dare "cât de mică" către stat. Membrii Camerei erau aleşi pe o perioadă de patru ani. Pentru desemnarea Senatului, Constituţia pre­ve­dea împărţirea alegătorilor în două co­le­gii în fiecare judeţ, care desemnau fiecare câte un senator. În primul colegiu intrau alegătorii cu un venit funciar anual de peste 300 de galbeni, iar în cel de-al doi­lea – cei cu un venit mai mic. Senatorii erau aleşi pe o perioadă de opt ani, fiind înnoiţi pe jumătate la fiecare patru ani prin tragere la sorţi a unui membru în fiecare judeţ. Ţărănimea vota în colegiul al 3-lea, nu direct, ci prin delegaţi.

Vot universal, liste de partid

1919. Se introduce votul universal, dar şi sistemul electoral de liste. "Toţi ce­tă­ţe­nii români majori vor alege prin vot obş­tesc obligatoriu, egal, direct şi secret şi pe baza reprezentării proporţionale, un nu­măr de deputaţi proporţional cu po­pu­la­ţia", stabilea un decret-lege din 16 noiembrie 1918. Dreptul de vot era acordat băr­ba­ţi­lor în vârstă de cel puţin 21 de ani, pentru Cameră, şi peste 40 de ani, pentru Senat. Pentru a fi aleşi, vârstele minime erau 25 de ani la Cameră şi 40 de ani la Senat. În schimb, în continuare nu aveau drept de vot femeile, militarii şi magistraţii. Fiecare judeţ forma o cir­cums­crip­ţie electorală. Se alegea un deputat la 30.000 de locuitori şi un senator la 70.000 de locuitori. Partidele politice pre­zen­tau liste de candidaţi în fiecare circumscripţie. Exercitarea votului era obligatorie pentru cei care au primit certificate de alegător, sub ameninţarea amenzii, care varia de la 20 la 500 de lei.  Pentru Cameră, alegerile se desfăşurau timp de trei zile, iar pentru Senat timp de două zile, în intervalul orar 8 dimineaţa-8 seara, cu posibilitatea prelungirii până la 10 seara, cu excepţia ultimei seri, când urna se închidea la 6 seara. Alegătorii trebuia să se prezinte la vot în ziua fixată pentru comuna în care domiciliau.

Premierea câştigătorului

1926. Din 1926, prevederile Constituţiei erau completate de cele ale legii electorale pentru Adunarea Deputaţilor şi Senat. Prin noua lege electorală s-a înlocuit principiul reprezentării proporţionale cu cel al primei majoritare. Potrivit acestei legi, mai întâi se totalizau rezultatele alegerilor pe ţară şi se calcula procentul obţinut de fiecare grupare politică. Partidului politic care obţinea 40% din totalul voturilor exprimate legea îi acorda şi procentul suplimentar de 10%, era proclamat ca grupare majoritară şi i se atribuiau 50% din totalul mandatelor, după ce se scădeau mai întâi mandatele atribuite grupărilor minoritare, în circumscripţiile unde acestea obţineau majoritatea absolută. Potrivit legii electorale, votarea se făcea pe baza cărţilor de alegător.  

1937. Acesta a fost anul ultimelor alegeri libere din perioada interbelică. La scurt timp după desfăşurarea scrutinului, Regele Carol al II-lea avea să instaureze dictatura sa personală. După dictatura carlistă a urmat regimul dictatorial al Mareşalului Ion Antonescu. Alegerile au fost suspendate în perioada 1940-1946.

Femeile votează, dar nu prea mai au ce

1946. Ar fi trebuit să fie anul reinstaurării guvernelor alese democratic şi al primelor alegeri libere după aproape zece ani, dar a devenit punctul de început al unei alte dictaturi. Sistemul aplicat în 1946 este tot cel al listelor de partid. Două tabere s-au confruntat în octombrie 1946: pe de o parte, comuniştii şi aliaţii lor, constituiţi în Blocul Partidelor Demo­crate, şi pe de altă parte, partidele tradiţionale – Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc. La 15 iulie 1946 s-a publicat o nouă lege electorală. Aceasta dădea drept de vot femeilor, dar şi unor categorii de persoane până atunci excluse: militarii şi funcţionarii publici, lucru care favoriza administraţia controlată de comunişti.

Potrivit rezultatelor falsificate de comunişti, Blocul Partidelor Democrate a obţinut 78,46% din totalul voturilor, în timp ce partidele tradiţionale – doar 17,34%. Se alege un Parlament unicameral, Adunarea Deputaţilor. Ulterior se transformă în Marea Adunare Naţională, iar pentru alegerea ei se foloseşte tot sistemul listelor, dar aparţinând exclusiv Partidului Comunist Român. Fiecare comună, oraş, judeţ primea din partea Biroului Politic şi apoi a Comitetului Central al partidului o listă cu candidaţi, care reflecta structura pe profesii, etnii şi sexe a populaţiei.

1990. Primele alegeri postcomuniste s-au desfăşurat pe baza decretului CPUN ce stabilea că Parlamentul, bicameral, va fi ales prin vot proporţional, pe liste de partid, fără existenţa unui prag electoral. Aşa a fost posibilă intrarea în Parlament a 27 de formaţiuni politice la Camera Deputaţilor şi 7 la Senat. Sistemul a fost folosit şi la alegerile următoare, până în 2004.

Candidaţi în vizită

Cum votul avea loc pe colegii, campaniile electorale se desfăşurau exclusiv în oraşe, ţărănimea votând în colegiul al 3-lea, nu direct, ci prin delegaţii. Un candidat îşi putea vizita efectiv toţi ale­gă­to­rii, câteva sute din circums­cripţia sa. Rezultatul votului era di­na­in­te ştiut, deoarece, de fiecare dată, Guvernul care "făcea alegerile" ieşea câş­tigător. De altfel, cele două partide, Partidul Liberal, constituit în 1875, şi Partidul Conservator, înfiinţat în 1881, au asigurat alternanţa la putere din 1895 până la finele primului război mon­­­dial, metoda fiind cunoscută sub denumirea de "rotativa guvernamentală". (G.A.)

Sistem restrictiv

În decembrie 1867 au loc noi alegeri conform Constituţiei adop­tate în 1866. Fiecare dintre cele patru colegii alegea un număr de deputaţi, cel mai mare în cazul colegiului 1, format din alegătorii deţinând averile cele mai mari şi cel mai mic în cazul colegiului 4, al celor mai săraci. Rezultatele votului dau naştere unei Ca­me­re cu o imensă majoritate liberal-radicală, cu numai 34 de conservatori sau "oameni de ordine", cum se numeau ei înşişi. Senatul, în schimb, era dominat de conser­va­tori şi liberali mo­de­raţi. Acest sistem restrictiv a fost lărgit prin modificările adu­se Constituţiei în 1884, dar mai ales prin reformele cons­ti­tu­ţi­o­na­le şi economice adoptate în anii Pri­mu­lui Război Mondial. Ul­tima lege electorală adoptată înaintea războiului mondial îm­păr­ţea corpul electoral în trei co­le­gii. Din primul colegiu făceau parte cei care plăteau o dare anuală de cel puţin 1.200 de lei, din cel de al doilea cei care plă­teau cel puţin 20 de lei, iar în ultimul co­legiu intrau toţi cei care plăteau o dare cât de mică la stat. (G.A.)