x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere premierului soluţionarea conflictului dintre Guvern şi magistraţi

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere premierului soluţionarea conflictului dintre Guvern şi magistraţi

06 Oct 2016   •   12:38
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere premierului soluţionarea conflictului dintre Guvern şi magistraţi
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a solicitat miercuri premierului Dacian Cioloş să transmită, prin intermediul ministrului Justiţiei, Raluca Prună, o propunere pentru soluţionarea conflictului dintre Guvern şi magistraţi. 

Potrivit unui comunicat al UNJR transmis AGERPRES, situaţia de criză este cauzată de ordonanţa de urgenţă 43/2016, prin care Guvernul nu ia în considerare drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. 

"UNJR s-a adresat direct premierului deoarece, în discuţiile cu magistraţii, miniştrii din Guvern şi-au fundamentat poziţia pe o mentalitate instituţională profund eronată, care plasează practic sistemul de justiţie în subordinea Executivului. Justiţia, potrivit Constituţiei, este o putere în stat alături de Executiv şi Legislativ, ceea ce înseamnă că întreg corpul magistraţilor formează unul dintre cei trei piloni pe care este aşezat statul de drept", se arată în comunicat. 

UNJR consideră că actualul conflict dintre magistraţi şi puterea executivă a fost generat de acţiunile ministrului Justiţiei, Raluca Prună. 

"Pe lângă neînţelegerea modului cum funcţionează instituţiile într-un stat de drept, a gestionat în mod total neprofesionist relaţia cu magistraţii şi personalul auxiliar, evitând să discute în mod real problemele ridicate de aceştia. În locul unei abordări focalizate pe soluţii la problemele ridicate, aceasta a recurs, în mod inadmisibil, la un discurs manipulatoriu, incompatibil cu demnitatea pe care o ocupa", se menţionează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, peste 60% dintre instanţele din România au adoptat până în prezent "Memorandumul privind justiţia", ca o primă formă de protest, iar alte zeci de instanţe au adoptat şi alte forme de protest faţă de atitudinea ministrului Raluca Prună în raport cu judecătorii. De asemenea, s-au alăturat protestelor sute de grefieri. 

Magistraţii i-au solicitat premierului să înainteze o propunere de soluţionare a crizei instituţionale până joi, când ar putea fi analizată în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii. 

"În urma întâlnirii care va avea loc la CSM pe data de 6 octombrie, asociaţiile profesionale ale magistraţilor vor evalua situaţia şi trece la alte acţiuni, în cazul în care propunerea Guvernului nu restabileşte legalitatea", se precizează în comunicatul UNJR. 

În solicitatrea trimisă premierului se menţionează şi nemulţumirea magistraţilor legată de informaţiile legate de salarii:

"Un alt aspect este manipularea opiniei publice cu privire la salariile judecatorilor, reprezentantii Guvernului indicand salarii de peste 10.000 de lei, insinuand ca acestea ar fi norma. In realitate, marea majoritate a judecatorilor activeaza la instantele de fond, unde salariile sunt intre 3.500-8.000 de lei."

×