x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ursache: Statul a jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica

Ursache: Statul a jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica

14 Mar 2018   •   11:54
 Ursache: Statul a jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica

Statul a jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica, chiar a uitat de listările promise, iar acest lucru nu este un element bun pentru piaţă, a declarat miercuri Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-o conferinţă de presă.

 

"Cred că faptul că statul a uitat de listările promise, este în situaţia în care am jucat alba-neagra cu listarea Hidroelectrica, nu poate să fie un element bun pentru piaţă. Atunci asta nu poate să treacă neobservată de piaţă, să ştii exact ce se va produce în piaţă ca să ştii cum să investeşti. (...) În cursul zilei de ieri la dezbaterea de la Senat am reuşit "performanţa" să o amânăm pentru a cincea oară", spus Ursache.

Producătorul de energie Hidroelectrica a obţinut anul trecut un profit brut de 1,6 miliarde de lei, rezultatul fiind cel mai bun din istoria companiei, a declarat Bogdan Badea, directorul general al companiei.

Potrivit acestuia, pe primul semestru compania a realizat doar 32% din investiţiile bugetate, însă, în al doilea semestru, investiţiile au fost realizate la nivelul a peste 90% din cele bugetate, astfel că, per total, valoarea indicatorului a ajuns la 62% la nivelul întregului an. Cifra de afaceri a ajuns la 3,287 miliarde de lei, cu 3% sub cea estimată.

Guvernul a aprobat în 2013 o strategie de privatizare a Hidroelectrica prin listarea la bursă a 15% din acţiuni. Ulterior, Guvernul şi-a propus listarea a 10% din companie. Hidroelectrica a fost în insolvenţă între anii 2012 şi 2016. La mijlocul lunii februarie, ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că Hidroelectrica nu este momentan suficient de atractivă pentru a fi listată la bursă, după perioada de insolvenţă, astfel că are nevoie de consolidare pentru a ajunge pe piaţa de capital. Agerpres

×