x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ursii, vanati obligat-fortat

Ursii, vanati obligat-fortat

28 Sep 2004   •   00:00

342 de ursi, 832 de pisici salbatice si 555 de lupi au fost din nou ieri vedete in plenul Senatului, care dupa un nou "sezon" de dezbateri aprinse a decis sfarsitul acestor vietuitoare in sezonul cinegetic 2004-2005.

Nemultumiti de cifrele primite dupa o saptamana de la Ministerul Agriculturii, senatorii opozitiei au atras atentia ca in cazul ursilor, de exemplu, numarul de exemplare care vor fi sacrificate este prea mare comparativ cu sporul natalitatii (7%) si rata braconajului (3%). "In viitorii ani, specia urs va disparea in Romania", a tras concluzia peremistul Ofileanu. Secretarul de stat Adam Craciunescu s-a aparat invocand victimele, umane si animale, pe care le fac anual aceste animale. "Sunt zeci de exemplare care ataca cirezi de vite, produc omucideri si omoara oameni (sic!)", a aratat acesta spre deliciul asistentei. Si cum opozitia a facut front impotriva vanatorilor, votul senatorilor PSD s-a dovedit insuficient pentru a adopta ordonanta: 53 la 51 voturi impotriva si 2 abtineri. Asadar, in absenta unei majoritati, legea ar fi cazut. Ordonanta a fost "salvata" atunci cu ajutorul votului prin ridicare de mana a senatorului PSD Nicolae Rovinaru, validat abia ieri, care, nu avea cartela electronica. Votul a fost cu adevarat furat, insa cu cartelele unor senatori care nu au fost prezenti ieri deloc in Senat, precum Trita Fanita (PSD), care apare pe lista de vot. (Oana Stancu)

BOICOT LA CAMERA

Deputatii PNL si PD au parasit ieri lucrarile din plenul Camerei, precizand ca vor reveni dupa ce ministrul pentru Relatia cu Parlamentul Serban Nicolae isi va cere scuze pentru acuzatiile de "mitocanie politica" formulate la adresa lor. Deputatii opozitiei asteapta ca astazi de dimineata, la deschiderea lucarilor in plen, Serban Nicolae sa isi ceara scuze. Daca nu, ei au anuntat ca vor intra, probabil, in greva parlamentara. (Dana Piciu)

×
Subiecte în articol: politic