x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR PLUS a a aprobat lista miniștrilor pe care îi susține în Guvernul Florin Cîțu

USR PLUS a a aprobat lista miniștrilor pe care îi susține în Guvernul Florin Cîțu

23 Dec 2020   •   08:04
USR PLUS a a aprobat lista miniștrilor pe care îi susține în Guvernul Florin Cîțu
Sursa foto: Lucian Alecu

USR PLUS a decis, marți noaptea, miniștrii propuși să facă parte din Guvernul de coaliție. Este vorba de Dan Barna, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Stelian Ion, Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu și Ciprian Teleman.

Vicepremier va fi Dan Barna. Va fi susținut Cătălin Drulă la Ministerul Transporturilor, Claudiu Năsui la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Stelian Ion la Ministerul Justiției, Cristian Ghinea la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății și Ciprian Teleman la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Dan Barna, care va fi vicepremier este copreședintele USR PLUS și deputat de Sibiu la al doilea mandat. În legislatura 2016-2020, Dan Barna a fost vicepreședinte al comisiei de politică externă și membru în comisia de afaceri europene din Camera Deputaților. În calitate de președinte USR a coordonat proiectul Fără Penali. Dan Barna a făcut parte din guvernul tehnocrat în 2016 și a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.

Cătălin Drulă, propus la Transporturi, este deputat de Timiș la al doilea mandat. În legislatura 2016-2020 a fost membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură și președintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Cătălin este de profesie inginer software, a studiat în Canada, la University of Toronto, iar după ce a terminat facultatea, a revenit în țară și a lucrat pentru diverse proiecte antreprenoriale în domeniul IT. Este unul dintre fondatorii Asociației Pro Infrastructură, care realizează filmări aeriene ale șantierelor de construcții și monitorizează progresul lor.

Claudiu Năsui, propus la Economie, este deputat de București la al doilea mandat. În primul mandat de deputat a fost membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci și a promovat mai multe legi pentru debirocratizare. În 2016, Claudiu a fost consilier al ministrului Finanțelor în guvernul condus de Dacian Cioloș, având experiență în consultanță financiară și în sectorul bancar. A absolvit Facultatea de finanțe a Universității Paris-Dauphine și a terminat un Master la universitatea Bocconi, în Italia, tot în domeniul finanțelor. Este fondator al platformei Open Budget, o platformă de transparență bugetară.

Stelian Ion, propus la Justiție, este deputat de Constanța la al doilea mandat. În legislatura 2016-2020 a fost membru al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, dar și membru în Comisia specială în care s-au dezbătut legile justiției și codurile penale și a luptat împotriva modificărilor nocive propuse de PSD. El a contribuit la redactarea textului care a stat la baza proiectului Fără penali în funcții publice. A redactat și inițiat mai multe propuneri legislative de corectare a legilor justiției, dar și proiectul de înființare a DNA-ului pădurilor.

Cristian Ghinea, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, este europarlamentar din 2019, este vice-președinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REGI), membru în Comisia de Control Bugetat și Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European. În 2016 a fost ales deputat de București, după mandatul ca Ministru al Fondurilor Europene în guvernul tehnocrat, perioadă în care a transparentizat contractele cu fonduri europene ale României, o premieră pentru țara noastră.

Vlad Voiculescu, propus la Ministerul Sănătății, a fost ministrul Sănătății în Guvernul Cioloș între mai 2016 și ianuarie 2017, numele său fiind legat de proiecte precum mecanismul electronic de feedback al pacientului, platforma de raportare a lipsei medicamentelor, inițiative pentru depolitizarea managementului de spital și demararea pregătirii proiectelor spitalelor regionale. Este economist, absolvent al Vienna University of Economics and Business Administration, cu peste 10 ani experiență de lucru internațională în companii de top. Este, de asemenea, inițiatorul unor proiecte non-profit, precum Rețeaua, MagiCAMP, MagicHOME și altele.

Ciprian Teleman, propus la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și-a început activitatea profesională ca cercetător științific la Institutul Geologic al României, unde a lucrat opt ani, urmând apoi o carieră în domeniul consultanței de management și al antreprenoriatului. În ultimii 15 ani a lucrat cu peste 400 de companii antreprenoriale românești sau multinaționale pentru creșterea nivelului de performanță a echipelor și implementarea unor sisteme moderne de definire și măsurare a performanței. În 2017, după absolvirea unor cursuri cu tema „Digital Strategies for Business“ la Columbia Business School/EMERITUS Institute of Management, a cofondat Max-BA, o platformă de business pentru digitalizarea activității financiar-contabile a întreprinderilor mici și mijlocii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: usr plus miniştri guvernul florin citu