„Am depus la Secretariatul General sesizarea USR, Forța Dreptei și PNL împotriva legii prin care Ciucă și Ciolacu bagă mâna adânc în buzunarul românilor care muncesc”, spune Ionuț Moșteanu.
El precizează că solicitarea a fost semnată și de doi liberali - Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină.
„Sunt 46 de pagini de articole de neconstituționalitate. (...) Sunt 13 articole din Constituție călcate în picioare de Ciolacu. (...) Cred cu sinceritate și sper că CCR nu-și va călca în picioare jurisprudența anterioară și va opri acest proiect”, adaugă liderul deputaților USR.
Premierul Marcel Ciolacu a asumat marți proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România.
„Vă spun cu toată responsabilitatea: de astăzi, s-a terminat cu dubla măsură, s-a terminat cu privilegiile la stat, s-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat și mai ales – s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală”, spune Marcel Ciolacu.
(sursa: Mediafax)