x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Varujan Vosganian susține că singurul mod în care premierul Orban poate rămâne interimar e să fie demis prin moţiune

Varujan Vosganian susține că singurul mod în care premierul Orban poate rămâne interimar e să fie demis prin moţiune

10 Ian 2020   •   12:15
Varujan Vosganian susține că singurul mod în care premierul Orban poate rămâne interimar e să fie demis prin moţiune

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a subliniat, vineri, că singurul mod în care premierul Ludovic Orban poate rămâne interimar este să fie demis printr-o moţiune de cenzură şi a catalogat drept "bizară" ideea că preşedintele Klaus Iohannis ar deveni "promotor" al unui astfel de demers din partea PSD.


"Nu înţeleg sensul acestei declaraţii a lui Klaus Iohannis, pusă în legătură cu ideea demisiei prim-ministrului: 'Orban e cea mai bună soluţie de premier, plin sau interimar'. S-ar putea să fie o capcană pentru Ludovic Orban, căci, în situaţia în care demisionează, el nu poate fi prim-ministru interimar", a scris Vosganian, pe Facebook.

El a precizat că, potrivit articolului 106 coroborat cu articolul 107 (3) din Constituţie, în cazul demisiei, un alt ministru devine prim-ministru interimar şi Ludovic Orban părăseşte Guvernul.

"Înţeleg că preşedintele României este un promotor al alegerilor anticipate. Cum preşedintele nu poate fi promotor al unei moţiuni de cenzură din partea PSD, singurul mod în care el poate fi promotor este să-l convingă pe Ludovic Orban să demisioneze şi după aceea să desemneze două personaje din Star Trek, un klingonian şi un romulan, la funcţia de prim-ministru, ca să fie sigur că Parlamentul îi respinge. Dar chiar şi în această situaţie, Orban nu mai poate fi interimar. Singurul mod în care actualul prim-ministru poate rămâne interimar este să fie demis prin moţiune de cenzură. Dar ideea că Iohannis devine promotor al unei moţiuni de cenzură a PSD este cel puţin bizară", a completat Vosganian.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: varujan vosganian