Viorica Dăncilă i-a adus, vineri, la Parlament, trei daruri lui Klaus Iohannis și și-a arătat dezamăgirea că șeful statului nu a aceptat invitația sa la o dezbatere comună.
„Mulțumesc tuturor celor prezenți în această seară la ceea ce trebua să fie confruntarea dintre cei doi candidaț la aceste alegeri. Am considerat normal, democratic, corect și necesar ca românii să vadă această dezbatere.
Observăm că domnul Iohannis este absent, așa cum a fost absent în cei cinci ani de mandat la Cotroceni. Atitudinea contracandidatului este dezamăgitoare. Dacă ar fi fost aici i-aș fi făcut domnului Iohannis trei daruri: primul, tricolorul României, pentru că un președinte trebuie să aibă tricolorul în suflet ca să fie un bun român și ca să-și apere țara.
Al doilea dar, Constituția României - este legea fundamentală pe care trebuie să o respectăm toți și pe care Klaus Iohannis a călcat-o în picioare,
Al treilea dar este Biblia. Pentru că un om care crede în Dumnezeu este un om bun, un om care nu învrăjbește,un om care nu aduce ură și dezbinare. Un om cu credință în Dumnezeu este cel care adună oamenii, care îi unește, care aduce în spațiul public echilibru și consens”, a spus Viorica Dăncilă, în ultimul său mesaj de campanie.
Antena3
Reducerea numărului de elevi din clasele de liceu înseamnă 1.000 de clase în plus, a declarat la Digi24 ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a admis că în aceste condiții va fi nevoie și de un...
Fostul preşedinte american Donald Trump are dreptul de a încasa aşa-numita pensie pentru foştii preşedinţi, în valoare de 221.400 de dolari pe an, adică 18.450 de dolari pe lună, ceea ce îl poziţionează mai...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că a discutat cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, despre posibilitatea colaborării pentru producerea în comun a unui vaccin anticoronavirus.
Întrebată,...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a relatat la Antena3, în cadrul emisiunii „Subiectiv”, detaliile care au condus la plecarea fostului premier Viorica Dăncilă, despre care spune că pe durata mandatului a făcut...
Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccin COVID-19 în unele țări ale UE în această săptămână, au declarant, joi, oficiali guvernamentali, relatează Reuters.
România a obținut doar 50% din volumul...
Proiectul de buget nu se încadrează în deficitul anunțat, de 7%, acest lucru fiind discutat la ședința de lucru a președintelui Klaus Iohannis cu premierul Florin Cîțu și alți miniștri, a declarat liderul...
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu în învăţământul liceal de zi, se va reduce de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică...
Compania britanică Saga Cruises a devenit prima linie de croazieră care a anunțat că solicită vaccinarea tuturor pasagerilor împotriva COVID-19 pentru a putea să navigheze pe vapoarele sale de croazieră. Deși au...
Liubov Sobol, o colaboratoare apropiată a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost reţinută joi, la Moscova, sub acuzaţia de instigare la organizarea de proteste ilegale.
Liubov Sobol "a fost reţinut
Eurodeputații cer Comisiei Europene să propună o lege care să le permită persoanelor care lucrează digital să se deconecteze de la muncă în afara programului de lucru.
Legislația ar mai trebui să...
Vremea se va ameliora in cea mai mare parte a tarii. Vantul va sufla moderat spre tare in Carpatii Meridionali si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte zone ale tarii.Temperaturile maxime se vor situa in gener...
Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade a avut loc, joi după-amiază, pe Insula Cipru, fiind simţit puternic, informează site-ul Knews.Kathimerini.com.cy.
Cutremurul de 5,1 grade s-a produs în zona Dasaki...
Aproape 40.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, ceea ce face ca numărul total al celor imunizați din România să ajungă la aproape 340.000.
Potrivit Comitetului Național de Coordonare a...
Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile sunt vaccinate în etapa a doua, a stabilit, joi, Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
În conformit...
În luna februarie, pe platforma Webdidactica, vor avea loc mai multe webinare care au ca temă predarea centrată pe competențe, conform evaluărilor de tip PISA și viziunea asupra noilor subiecte de Evaluare...