x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Voicu: Băsescu n-are nicio treabă cu programul Parlamentului, termenul e corect

Voicu: Băsescu n-are nicio treabă cu programul Parlamentului, termenul e corect

10 Iun 2010   •   00:00

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu "nu are nicio treabă cu programul" de lucru al Parlamentului, precizând că termenul dezbaterii moţiunii de cenzură, marţi, este unul corect din punct de vedere regulamentar şi constituţional.

"N-are treabă Băsescu cu programul Parlamentului. Decizia a fost luată în unanimitate de voturi în Birourile Permanente reunite, inclusiv cu voturile reprezentanţilor PDL în cele două birouri. Termenul de marţi este foarte corect, atât din punct de vedere regulamentar, cât şi din punct de vedere constituţional", a susţinut Mihai Voicu.

Liberalul, care deţine şi funcţia de secretar al Camerei, a subliniat că la moţiunea de cenzură, potrivit " codului de procedură civilă, nu se numără ziua depunerii şi ziua dezbaterii şi se scad zilele nelucrătoare".

Liderul PNL a mai spus că "textul constituţional spune că moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile".

"Textul cosntituţional spune că moţiunea se dezbate după trei zile de la citire, nu la trei zile sau în termen de trei zile. Deci poate fi dezbătută şi după 385 de zile", a spus liberalul.

În plus, deputatul PNL a precizat că liberalii nu vor participa la o eventuală şedinţă a Birourilor Permanente reunite, în opinia lor decizia pentru dezbaterea moţiunii fiind luată deja.

"Oricum nu ne mai întâlnim. Liberalii nu vor merge la Birourile Permanente reunite, pentru că, din punctul nostru de vedere, decizia s-a luat. Nu avem ce să mai discutăm", a conchis Voicu.

×
Subiecte în articol: politic