x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zi de foc pentru liderul PSD

Zi de foc pentru liderul PSD

de Ion Alexandru    |    27 Mai 2019   •   07:37
Zi de foc pentru liderul PSD

Liviu Dragnea urmează să afle, astăzi, soluţia finală în dosarul privind angajările de la DGASPC Teleorman, după ce, la începutul săptămânii trecute, completul de 5 judecători a respins toate excepţiile invocate de apărare. Deşi liderul PSD mizează pe o achitare, în această cauză, susţinând că nu a încălcat legea, pronosticul este unul destul de rezervat. Avocaţii mizează, totuşi, pe o amânare a pronunţării, având în vedere că, pe data de 5 iunie, CCR ar trebui să decidă dacă ÎCCJ a încălcat sau nu legea cu privire la neconstituirea completurilor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie.

 

În privinţa soluţiei pe care o vor adopta, astăzi, judecătorii ÎCCJ în dosarul liderului PSD, există două opinii juridice. Prima, că instanţa, rămasă în pronunţare încă de la termenul din 20 mai, va emite decizia finală, iar a doua că se va aştepta decizia Curţii Constituţionale din data de 5 iunie, cu privire la conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi instanţa supremă, generat de neaplicarea de către aceasta din urmă a prevederilor legale cu privire la alcătuirea completelor specializate în infracţiuni de corupţie pentru judecarea dosarelor pe fond. În situaţia în care este valabilă a doua ipoteză, există şanse ca sentinţa primită, anul trecut, de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, să fie desfiinţată, iar procesul să fie reluat de la zero.

În cealaltă ipoteză, în care ÎCCJ va pronunţa, totuşi, astăzi, sentinţa, există două scenarii. Primul, achitarea. Deloc de neglijat, având în vedere faptul că, în primă instanţă, unul dintre judecătorii din complet a făcut opinie separată, considerând că fapta de instigare la abuz în serviciu reţinută în sarcina lui Dragnea nu există şi că teza referitoare la încălcarea unei legi sau a unei ordonanţe nu face parte din probatoriul administrat de procurori. Achitarea înseamnă relansarea politică a liderului PSD, cu şanse rezonabile de a deveni candidatul acestei formaţiuni politice la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.

Însă, în cazul unei sentinţe de condamnare, lucrurile pot lua o întorsătură deloc fericită nu doar pentru Liviu Dragnea, cât şi pentru PSD şi chiar pentru majoritatea guvernamentală. Decapitarea PSD are, la rândul, ei, mai multe scenarii posibile. Surse politice acreditează ideea conform căreia Opoziţia va încerca dărâmarea Guvernului Dăncilă, mizând pe un scor mare în alegerile europarlamentare, dar şi pe transferul unor parlamentari din rândul actualei puteri. Mai mult, există şi varianta ca disidenţii care i s-au alăturat lui Victor Ponta să încerce preluarea în forţă a partidului şi convocarea unui congres extraordinar.

×