x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 600 de copii vor merge la cele 30 de grădinițe estivale deschise de Salvați Copiii

600 de copii vor merge la cele 30 de grădinițe estivale deschise de Salvați Copiii

de Diana Scarlat    |    14 Iul 2017   •   20:00
600 de copii vor merge la cele 30 de grădinițe estivale deschise de Salvați Copiii

Peste 600 de copii din comunităţi defavorizate din Bucureşti şi alte 20 de judeţe din România, cu acces vulnerabil la educație, vor beneficia de educaţie preşcolară, în cadrul celor 30 de grădiniţe estivale deschise, din această săptămână, de Organizaţia Salvaţi Copiii. Odată integrați, copiii rămân în sistemul de învățământ

 

În prezent, puțin peste jumătate (51%) dintre copiii români frecventează grădinița, una dintre cauzele principale ale neparticipării fiind sărăcia, potrivit datelor Eurostat - EU-SILC, în condițiile în care impactul participării la învățământul preșcolar asupra rezultatelor ulterioare ale educației este crucial. Rezultatele PISA indică faptul că diferența medie de punctaj obținut de adolescenții care au frecventat grădinița și cei care nu au avut acces la învățământ preșcolar este de 53 de puncte, echivalentul a peste un an de școală.

 

«Integrarea copiilor în grupe educaționale, în special a celor de vârstă școlară (6-7 ani), este esențială pentru recuperarea socială a acestora, pe termen lung. Odată integrați în programul estival al Salvați Copiii, acești copii reușesc să rămână în sistemul de învățământ. Astfel, dintre cei 705 de copii participanţi la grupele estivale în 2016, 97% au fost înscrişi la școală sau grădiniță, în anul şcolar 2016-2017, iar 95% din totalul celor înscriși au rămas în sistemul educațional până în prezent», explică reprezentanții Salvați Copiii.

 

Cele 30 de grupe de grădiniță estivală vor funcționa în perioada 10 iulie - 2 septembrie, pentru a facilita creşterea accesului la școală, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii vulnerabile socio-economic. În programul grădinițelor estivale vor primi suport 600 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 6/7 ani, care nu au mai fost înscriși în sistemul educațional sau care au avut o frecvență sporadică în anul școlar 2016-2017.

 

 

×