x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Alis Grasu: Serviciul de ambulanţă este solicitat din ce în ce mai mult; avem deficit de personal de 47%

Alis Grasu: Serviciul de ambulanţă este solicitat din ce în ce mai mult; avem deficit de personal de 47%

27 Oct 2016   •   15:10
Alis Grasu: Serviciul de ambulanţă este solicitat din ce în ce mai mult; avem deficit de personal de 47%

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) a declarat joi că numărul de solicitări a crescut, în primele zece luni ale anului fiind înregistrate 2.842.432 de apeluri. 

"Serviciul de ambulanţă este solicitat din ce în ce mai mult şi facem faţă cu din ce în ce mai multă greutate, având un deficit de personal de 47%", a spus managerul SABIF în cadrul unei dezbateri. 

Medicul a precizat că sunt ocupate 913 posturi dintr-un necesar de peste 1.700. AGERPRES

×
Subiecte în articol: alis grasu serviciul ambulanta