x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Anchetă la o grădiniță din Brăila, după ce o educatoare a lovit un copil de un an și opt luni

Anchetă la o grădiniță din Brăila, după ce o educatoare a lovit un copil de un an și opt luni

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2024   •   11:19
Anchetă la o grădiniță din Brăila, după ce o educatoare a lovit un copil de un an și opt luni

O anchetă a început la o grădiniță din Brăila după ce o educatoare a lovit un copil de un an și opt luni. Polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce au văzut imaginile.

Potrivit imaginilor o femeie lovește un copil cu palma peste cap în timpul unei activități didactice. Femeia care potrivit poliției este cadru didactic reacționează violent deoarece copilul de lângă ea plânge.

„În urma imaginilor apărute în spațiul public în care se observă faptul că un copil este lovit, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu, la data de 18 octombrie a.c., cu privire la faptul că, în incinta unei grădinițe din municipiul Brăila, un preșcolar ar fi fost agresat de către un cadru didactic”, a transmis IPJ Brăila.

În prezent, polițiștii efectuează verificări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, a precizat IPJ.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ancheta gradinita Braila educatoare