x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Anunț șoc! Se scumpeşte apa! Executivul vrea să pună timbru pe sticlele de apă, la fel ca pe ţigări sau alcool!

Anunț șoc! Se scumpeşte apa! Executivul vrea să pună timbru pe sticlele de apă, la fel ca pe ţigări sau alcool!

30 Aug 2017   •   12:49
Anunț șoc! Se scumpeşte apa! Executivul vrea să pună timbru pe sticlele de apă, la fel ca pe ţigări sau alcool!

Sticlele de apă vor fi marcate cu un timbru, precum ţigările şi alcoolul, ceea ce probabil va transforma apa viciu sau în produs de lux, urmând ca producătorii să îi crească preţul.

Potrivit proiectul de lege al resurselor hidrominerale aflat în dezbatere publică, produsele hidrominerale vor fi omercializate doar după marcarea individuală de identificare, realizată cu timbre autoadezive.

Operatorul economic autorizat să comercializeze produsele are obligaţia să asigure ca timbrele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului, cutie ori sticlă. Acesta va fi similar cu cazul ţigărilor sau alcoolului şi va conduce la scumpirea produsului final de la raft.

"Mulţi producători de apă nu vor putea susţine toate aceste cheltuieli tehnologice şi vor fi nevoiţi să închidă, iar producătorii rămaşi pe piaţă vor scumpi apa la raft pentru a susţine cererea, iar cel afectat va fi tot consumatorul final, se plâng producătorii citaţi", scrie Economica.net.

De asemenea, viitoarea lege creşte taxele de prospecţiune şi exploatare cu 34%, iar taxa anuală pe suprafaţa de exploatare va fi mărită cu 67%.

În plus, producătorii vor fi obligaţi să se reautorizeze, după reguli noi, în termene pe care le acuză că sunt prea scurte pentru a se putea conforma.

×