x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Apel la donare de sânge în Capitală: „Vino și salvează o viață!”

Apel la donare de sânge în Capitală: „Vino și salvează o viață!”

de Monica Cosac    |    29 Aug 2017   •   18:10
Apel la donare de sânge în Capitală: „Vino și salvează o viață!”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Deşi cea mai mare criză de sânge din ultimii ani, de la începutul acestei luni, a fost depăşită, sute de pacienți, internați în spitalele din Capitală cu probleme de grave de sănătate, au în continuare nevoie de transfuzii.

 

În acest context, Asociația React și partenerii săi, îi invită bucureşteni să doneze sânge pentru toți pacienții din spitale, ale căror vieți pot depinde de o transfuzie. Acțiunea are loc în perioada 1- 3 septembrie, între orele 9.00 și 13.00, la intrarea principală din Sun Plaza - Esplanada Sud şi face parte din campania „Dăruiește timp, donează sânge”, ajunsă deja la a cincea ediție.

 

Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat de la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) București, în condiții de siguranță, folosind instrumente de unică folosință, iar la o donare se recoltează aproximativ 450 ml de sânge, cantitate care ar putea salva trei vieţi.

Persoanele care doresc să doneze sunt așteptate în Sun Plaza cu cartea de identitate, unde vor completa un formular și vor beneficia de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului și hemoglobinei etc.) în urma căruia medicii vor decide dacă sunt apte pentru donare.

Potrivit medicilor, donatorii pot mânca dimineaţa un mic dejun ușor (sandwich cu carne slabă, legume și fructe consistente), însă nu au voie să fumeze înainte și după donare, timp de o oră.

Cei care doresc să doneze trebuie să îndeplinească minimum următoarele condiții:

– să aibă între 18 și 60 de ani

– să aibă greutatea cuprinsă între 50 și 100 kg (femeile), 60 și 110 kg (bărbații)

– să nu fi suferit intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni

– nu pot fi femei însărcinate, în perioada de lăuzie sau în cea menstruală

– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării

– să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii.

În cadrul acestor campanii, donarea de sânge este benevolă (fără bonuri de masă și adeverințe). În campania din mai 2017, s-au recoltat 72 de litri de sânge, cantitate care a ajutat la salvarea a 400 de pacienți internați în spitalele din Capitală.

×