x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Apelul unui medic: Nu reduceţi finanţarea!

Apelul unui medic: Nu reduceţi finanţarea!

18 Apr 2019   •   09:35
Apelul unui medic: Nu reduceţi finanţarea!

Şeful Centrului de Hematologie şi Transplant Medular din Institutul Fundeni, prof. dr. Daniel Coriu, a transmis un apel, rugând autorităţile competente - Ministerul Sănătăţii şi CNAS - să nu reducă finanţarea pentru Programul naţional de hemofilie. Medicul a precizat că are această temere deoarece nu au fost cheltuiţi toţi banii alocaţi acestui program. Fondurile nu au fost cheltuite nu pentru că nu ar fi fost necesare, ci pentru că există câteva probleme, care se rezolvă în timp: „educaţia pacientului, complianţa la terapie şi complianţa medicului la noul protocol”, a subliniat dr. Coriu, cu ocazia Zilei Mondiale a Hemofiliei.

×
Subiecte în articol: apel medic