x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Atenție șoferi! Au crescut amenzile pentru lipsa rovinietei

Atenție șoferi! Au crescut amenzile pentru lipsa rovinietei

20 Iul 2022   •   13:58
Atenție șoferi! Au crescut amenzile pentru lipsa rovinietei

Legea de majorare a amenzilor contravenționale pentru lipsa rovinietei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Este vorba despre legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Actul normativ prevede actualizarea cuantumului amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei.

Amenda contravenţională pentru autoturisme se situează între 275 de lei şi 550 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu masa mai mică sau egală cu 3,5 tone este între 950 de lei şi 1.900 de lei, pentru vehicule de transport marfa cu masa mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone este între 1.550 de lei şi 3.100 de lei.

Amenda contravenţională este pentru vehicule de transport marfă cu masa mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone este între 2.750 de lei şi 5.500 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu masa mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe este între 3.550 de lei şi 7.100 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu masa mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe este între 5.950 de lei şi 11.900 de lei.

Amenzile pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune şi maximum 23 de locuri pe scaune este dîntre 1.550 de lei şi 3.100 de lei, iar pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune este între 2.750 de lei şi 5.500 de lei.

Legea intră în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

×
Subiecte în articol: rovineta soferi