Un bărbat de 39 ani a suferit arsuri de gradele 2 şi 3 într-un incendiu care a izbucnit vineri dimineaţă la o casă părăsită de pe strada Sfântul Ştefan din Sectorul 2 al Capitalei, acesta urmând a fi transportat la Spitalul Floreasca, a informat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISUBIF.
Imobilul a ars la parter pe o suprafaţă de 12 mp.
Potrivit sursei citate, incendiul a fost stins la scurt timp, însă se simte miros puternic de gaz în zonă.
"Nu sunt alte persoane rănite. Din primele informaţii reiese faptul că ar fi un imobil părăsit, iar bărbatul se afla cu caracter temporar acolo. I se acordă prim-ajutor în ambulanţa SMURD,", a precizat Daniel Vasile.
La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, două maşini de descarcerare şi două echipaje SMURD. AGERPRES