x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cancerul ovarian, „ucigașul tăcut”. „Din cele 1.800 de cazuri noi, în fiecare an, 1.300 pierd lupta cu boala”

Cancerul ovarian, „ucigașul tăcut”. „Din cele 1.800 de cazuri noi, în fiecare an, 1.300 pierd lupta cu boala”

de Monica Cosac    |    09 Mai 2024   •   07:20
Cancerul ovarian, „ucigașul tăcut”. „Din cele 1.800 de cazuri noi, în fiecare an, 1.300 pierd lupta cu boala”

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai letale cancere feminine, iar specialiștii se așteaptă la o creștere cu peste 50% a cazurilor nou diagnosticate, până-n anul 2035. Spre deosebire de alte tipuri de cancer, cancerul ovarian este unul „tăcut și greu de depistat”, avertizează medicii și asociațiile de pacienți, cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului ovarian, îndemnând totodată femeile să meargă la un consult ginecologic cel puțin o dată pe an, chiar și în absența oricăror simptome. 

Ratele de supravieţuire în cancerul ovarian sunt scăzute, incidenţa şi mortalitatea sunt în creştere peste tot în lume, dar cu rate disproporţionat mai mari în ţările cu venituri medii şi mici. 

„În România, din cele aproximativ 1.800 de cazuri noi, în fiecare an, 1.300, din păcate, pierd lupta cu boala”, avertizează Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Ca și în cazul altor afecțiuni oncologice, șansele de supraviețuire cresc cu cât cancerul de ovar este diagnosticat mai devreme, de aceea, controalele de rutină periodice sunt esențiale, subliniază reprezentantul organizațiilor de pacienți: „Mai ales când aveți rude care au suferit de cancer ovarian sau de cancer de sân. Dacă simptomele au apărut deja, cancerul ovarian nu mai este într-un stadiu incipient. În fiecare an, pierdem 67% dintre cazurile diagnosticate. Cea mai importantă este vizita repetată, anuală sau când este nevoie la medic”.

Medicii speră ca, în viitorul apropiat, să existe mai multe studii genetice care să îi ajute la prevenirea acestui tip de cancer care mai este denumit și „ucigașul tăcut”, deoarece este dificil de diagnosticat într-un stadiu incipient, în lipsa unei metode eficiente de screening. 

„Cancerul de ovar nu poate fi diagnosticat precoce printr-o metodă de screening. Spre deosebire de alte tipuri de cancer – de sân, de colon, de col uterin – pentru cancerul de ovar, până în momentul de față, nu a fost imaginată o metodă de screening eficientă, care să permită diagnosticarea într-un stadiu timpuriu”, a explicat oncologul Dragoș Median, în cadrul unei conferințe organizate de FABC, adăugând că această afecțiune oncologică „continuă să rămână o problemă, cel puțin până când nu vom identifica metode de screening sau de prevenție”.

Prin urmare, medicul le recomandă femeilor să meargă anual la ginecolog, pentru un consult de rutină: „un consult ginecologic în absența oricărei simptomatologii, la fel ca un consult stomatologic, la fel ca niște analize făcute fără un motiv clar, țin de normalitate și poate asigura orice femeie că este bine”. 

Pe de altă parte, medicina a înregistrat progrese considerabile în ceea ce privește tratamentul. 

„Tratamentele s-au îmbunătățit considerabil, iar în momentul de față asistăm la un lucru pe care cu 5 ani în urmă nu mi-l puteam imagina: paciente cu cancer de ovar în stadii avansate – III sau IV – au supraviețuit de peste 5-6 ani de zile, ceea ce este extraordinar de frumos, dacă ne gândim că în urmă cu 5 ani supraviețuirea la aceste doamne era de un an. Este un progres fantastic”, spune dr. Dragoș Median, medic primar oncolog.

Clasat în primele cauze de mortalitate de cancer la femei

Deși nu este considerat unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer, statisticile arată că peste 300.000 de femei primesc acest diagnostic în fiecare an, la nivel mondial, iar incidența și mortalitatea sunt în creștere. 

Pentru anul 2035, se estimează o creștere cu 55% a numărului de cazuri noi de cancer ovarian diagnosticate anual și o creștere cu 70% a numărului de decese prin cancer ovarian, conform datelor World Ovarian Cancer Coalition și Globocan 2022.

„Malignitatea ovariană reprezintă încă, în pofida descoperirilor din domeniu, o problemă reală de sănătate publică, cu 324.000 femei diagnosticate anual cu cancer ovarian și 207.000 de decese anual prin acest tip de cancer. La nivel global, în momentul de față sunt 760.000 femei aflate în primii 5 ani de la diagnosticul de cancer ovarian. (…) Putem spune că este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei”, spune dr. Daniela Zob, director medical Institutul Oncologic București.

Potrivit dr. Zob, rata ridicată a mortalității este explicată în mare măsură de faptul că peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate (III-IV), în care rata de supraviețuire la 5 ani nu depășește 30%. Rata de supraviețuire a femeilor diagnosticate în stadii incipiente (I-II), pentru aceeași perioadă de timp, este de aproximativ 90%.

De ce este importantă conștientizarea simptomelor

Pe lângă consulturile medicale periodice, care sunt esențiale în depistarea acestui tip de cancer, cunoașterea simptomelor ajută la o diagnosticare mai rapidă și, implicit, la creșterea ratelor de supraviețuire. 

Cele mai frecvente simptome ale cancerului ovarian sunt: balonare, senzație de sațietate instalată rapid, tulburări digestive, durere la nivelul abdomenului și zonei pelviene, nevoie frecventă de a urina, sângerări vaginale, creștere în volum a abdomenului, edeme la nivelul picioarelor, oboseală extremă.

Din păcate, în stadiile incipiente simptomele cancerului tind să fie ușoare, iar cele mai multe sunt similare cu cele din afecțiunile digestive. De aceea, de multe ori, sunt trecute cu vederea, iar boala oncologică este descoperită când a ajuns deja într-un stadiu avansat.

Riscul de a dezvolta un astfel de cancer, spun specialiștii, este mai redus pentru femeile care au născut și alăptat, care au fost supuse unei intervenții chirurgicale de extirpare a ovarelor și trompelor uterine.

 

×
Subiecte în articol: cancer ovarian boala simptome mortalitate