x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Case celebre devin muzeu pentru o zi

Case celebre devin muzeu pentru o zi

de L. Budin    |    06 Noi 2020   •   10:42
Case celebre devin muzeu pentru o zi

Să petreci câteva minute în fotoliul în care o bine-cunoscută disidentă anticomunistă asculta Radio Europa Liberă, să apeşi pe clape de pian ca să-ţi răsune apoi în urechi o sonatină, operă a unui compozitor faimos... În Cluj-Napoca, locurile în care au trăit personalități remarcabile vor deveni, pentru o zi, Case de Poveste – muzee interactive, din care se inspiră noua generaţie.

 

 

Locuinţa disidentei Doina Cornea, apartamentul criticului şi istoricului literar Ioana Em. Petrescu și casa compozitorului şi muzicologului Sigismund Toduță le vor oferi tinerilor un prilej de a cunoaște felul în care au trăit şi au muncit personalităţi pe care le ştiu doar din auzite sau din manual.

 

Repere morale

La jumătatea lui noiembrie, fiecare casă va fi deschisă timp de o zi, pentru tururi ghidate gratuite, la care vor putea participa câte două persoane, cu rezervare pe Facebook.

Totul a fost gândit ca o experienţă interactivă. În casa Doinei Cornea, vizitatorul se poate aşeza în fotoliul în care ea asculta posturi de radio interzise, în timp ce un aranjament sonor redă fragmente din interviurile disidentei, punctate de trosnetul frunzelor uscate sub tălpi (un sunet liniştitor, după cum mărturisea odată ea). În casa lui Sigismund Toduţă, vizitatorii vor fi încurajaţi să apese pe clapele pianului şi să schiţeze primele note dintr-o sonatină, care va fi apoi difuzată de o instalaţie audio. 

 

Valorile comunităţii

Case de Poveste vine în completarea unor evenimente care au avut loc în octombrie. Elevi de şcoală primară şi gimnazială au participat la ateliere de teatru şi improvizaţie, fotografie, film şi gândire critică.

Scopul este de a dezvolta abilități care nu sunt neapărat scoase în evidență pe parcursul anilor de școală, ajutându-i pe tineri să-şi descopere vocaţia şi să se inspire din valorile comunităţii în care trăiesc, spun cei de la asociaţia organizatoare Create.Act.Enjoy.

Case de Poveste este noul proiect de educație nonformală al asociației Create.Act.Enjoy.

Instalațiile artistice din fiecare locuinţă sunt concepute de regizoarea de teatru Andreea Iacob.

×