x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce trebuie să știi despre buletinul electronic

Ce trebuie să știi despre buletinul electronic

de Redacția Jurnalul    |    28 Ian 2025   •   13:45
Ce trebuie să știi despre buletinul electronic

Eliberarea noilor cărți de identitate electronice se amână din nou. În județul Cluj a demarat deja un proiect pilot, care trebuia să extindă în toată țara încă din noiembrie 2024. Ministerul de Interne dă vina pe probleme tehnice.

Tehnologia pentru informațiile de pe CIP-uri era prea vechi şi a fost înlocuit, iar acum trebuie reluate testele de funcţionare. 

Buletinele electronice ar trebui să fie precum un portofel virtual. 

Modelul cu CIP a fost emis în ultimii 3 ani doar la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect pilot. Cei 30.000 de posesori ai noilor buletine nu mai au nevoie nici de card de sănătate. 

"Ele au început să funcţioneze la unele persoane, probabil cele care sunt emise recent. Am avut pacienţi care şi-au aruncat cardul de sănătate tocmai pentru că s-au gândit că nu trebuie să poarte două plasticuri în portofel tot timpul", explică Ioan Mureşan, medic de familie, pentru observatornews.ro.

"L-am făcut în ianuarie 2023. Strict pentru format l-am ales"; "E mai micuţ, e foarte uşor de pus în telefon şi asta e toată cauza. Dezastru (cu buletinul vechi). Uite, foarte rău, nu aveai cum să-l ţii", spun românii care au primit noul buletin.

Ce înseamnă buletin digital

Noile buletine ar urma să ţină locul altor documente certificat de naştere, pasaport şi, la un moment dat, chiar şi permis de conducere. Pe lângă datele inscripţionate în mod clasic, la vedere, noua carte de identitate are stocate în format digital fotografia deţinătorului, două amprente dar şi datele acestuia. Pe CIP pot fi încărcate şi informaţii despre istoricul medical, iar totul este securizat de un cod pin. 

CIP-ul este însă şi motivul pentru care proiectul nu a fost extins la nivel naţional. Autorităţile vor unul de generaţie mai nouă decât cel folosit la Cluj. 

"Municipiul nostru a fost desemnat să desfăşoare un program pilot al Guvernului. Cetăţeanul trebuie să specifice că doreşte o astfel de carte de identitate, deoarece merge pe o procedură specială", spune Iulia Perşa, reprezentant Primăria Cluj-Napoca.

Noile buletine ar urma să ţină, digital, şi locul altor documente certificat de naştere, pasaport şi, la un moment dat, chiar şi permis de conducere. Pe lângă cele inscripţionate în mod clasic, la vedere, noua carte de identitate are stocate în format digital fotografia deţinătorului, două amprente dar şi datele acestuia. Pe CIP pot fi încărcate şi informaţii despre istoricul medical, iar totul este securizat de un cod pin. 

CIP-ul este însă şi motivul pentru care proiectul nu a fost încă extins la nivel naţional. Autorităţile vor unul de generaţie mai nouă decât cel folosit la Cluj. "Municipiul nostru a fost desemnat să desfăşoare un program pilot al Guvernului. Cetăţeanul trebuie să specifice că doreşte o astfel de carte de identitate, deoarece merge pe o procedură specială", spune Iulia Perşa, reprezentant Primăria Cluj-Napoca.

Cât costă buletinul electronic 

"Anumite elemente tehnice, în special pe partea de producţie, nu au dat rezultatele estimate. Este vorba despre utilajele, maşinile, cu care se codează CIP-ul. Este un CIP de o anumită tehnologie, linia de producţie a fost o linie mai veche, acele maşini nu puteau să ajungă la capacitatea necesară de aproximativ 15.000 de cereri pe zi", precizează Cătălin Giulescu, director DEPABD.

Un astfel de buletin electronic costă la Cluj 67 de lei. Pentru schimbarea buletinelor clasice la nivel naţional, Uniunea Europeană ne dă 150 de milioane de euro. Dar conform proiectului, până la finalul anului, România trebuie să elibereze cel puţin 3 milioane de cărţi de identitate electronice, urmând să implementeze sistemul complet până în 2030.

"Anumite elemente tehnice, în special pe partea de producţie, nu au dat rezultatele estimate. Este vorba despre utilajele, maşinile, cu care se codează CIP-ul. Este un CIP de o anumită tehnologie, linia de producţie a fost o linie mai veche, acele maşini nu puteau să ajungă la capacitatea necesară de aproximativ 15.000 de cereri pe zi", precizează Cătălin Giulescu, director DEPABD.

Un astfel de buletin electronic costă la Cluj 67 de lei. Pentru schimbarea buletinelor clasice la nivel naţional, Uniunea Europeană ne dă 150 de milioane de euro. Dar conform proiectului, până la finalul anului, România trebuie să elibereze cel puţin 3 milioane de cărţi de identitate electronice, urmând să implementeze sistemul complet până în 2030, potrivit observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: buletin electronic