x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Consultaţii online şi reţetă electronică; termenul biletului de trimitere, prelungit

Consultaţii online şi reţetă electronică; termenul biletului de trimitere, prelungit

30 Mar 2020   •   17:18
Consultaţii online şi reţetă electronică; termenul biletului de trimitere, prelungit
Sursa foto: pixabay.com

Guvernul discută, luni, în şedinţa de guvern despre noile măsuri privind sănătatea, iar una dintre chestiunile importante ține de termenul de valabilitate al biletelor de trimitere, care ar putea fi prelungit. De asemenea, documente către CNAS s-ar putea trimite online.

Guvernul are pe masă, la şedinţa de Guvern de luni seara o serie de măsuri privind serviciile medicale.

Medicii de familie vor elibera prescripţie medicală în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, fără a mai fi necesară o reevaluare a medicului specialist sau reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.

Oamenii ar putea fi, astfel, scutiți de problema biletului de trimitere, pentru că Guvernul are în plan să prelungească termenul de valabilitate cu 90 de zile.

Acest lucru e valabil şi în cazul deciziilor de aprobare emise de către comisia de specialitate a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.

Casele de asigurări de sănătate contractează întreaga sumă alocată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti.

Românii vor fi scutiți și de prezentarea documentelor către CNAS, fizic, acestea putând fi transmise, pe perioada stării de urgenţă, prin mijloace electronice de comunicare sau pot fi depuse în numele asiguratului.

Casele de asigurări pot transmite documentele asiguraţilor tot electronic.

Pentru unităţile specializate care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, casele de asigurări de sănătate decontează serviciile acordate.

Sursa: Mediafax

×