x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social COVID-19. Antiviral pentru 10.000 de pacienți români

COVID-19. Antiviral pentru 10.000 de pacienți români

de Monica Cosac    |    14 Oct 2020   •   09:49

O cantitate de 770.000 de tablete de Favipiravir, un medicament antiviral cu care vor putea fi tratați 10.000 de pacienți cu forme ușoare și moderate de COVID-19, va intra în depozitele Unifarm, în mai multe tranșe, începând de mâine, a anunțat ieri compania Terapia Cluj. 


Prima tranșă este de 220.000 de tablete de Favipiravir (FluGuard), dintre care 20.000 reprezintă o donație pentru spitalele COVID-19, au anunțat reprezentanții companiei farmaceutice, precizând că medicamentul ar putea fi produs în România. „Cantitatea totală care va fi asigurată în următoarele 6 luni pentru tratamentul pacienților cu forme ușoare și moderate de Covid-19 este de 770.000 de tablete, reprezentând necesarul pentru circa 10.000 de pacienți, conform recomandărilor protocolului terapeutic din 10 august 2020 al Ministerului Sănătăţii”, a transmis aceștia.  
SARS-CoV-2 are un „călcâi al lui Ahile”
Favipiravir acționează asupra ARN-ului viral (o enzimă despre care cercetătorii spun că este un „călcâi al lui Ahile” al virusului SARS-CoV-2) și împiedică virusul să se multiplice în celulele umane. A fost dezvoltat și utilizat în Japonia (2014) și în China (2016), pentru tratamentul gripei severe sau al gripei cauzate de tulpini noi de virus gripal, precum și în tratamentul infecțiilor cu alte virusuri (Influenza, Ebola, Lassa, norovirusul și virusul febrei severe cu sindrom trombocitopenic). Acest antiviral a fost introdus, în luna august, și în protocolul de tratament pentru COVID-19 din România. Anterior, a mai fost folosit pentru tratarea pacienților români, în cadrul unui studiu clinic internațional.

„Compania analizează și posibilitatea transferului tehnologic al fabricării medicamentului în unitatea din Cluj-Napoca, în încercarea de a facilita astfel accesul la tratament al unui număr mare de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 din țară”, spun reprezentanții Terapia Cluj. 

×