Scumpirea cărnii de porc, înregistrată în această perioadă la raft, este speculativă şi nu este cauzată de vreo majorare a tarifului la poarta fermei, atrage atenţia Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP). Asociaţia cere marilor lanţuri de magazine să ieftinească preţurile.
„Este inadmisibil ca, în luna ianuarie 2018, preţul să fie mai mare faţă de luna decembrie 2017, lună în care de regulă cererea se dublează! Acest lucru ne îngrijorează ca asociaţie şi solicităm sprijinul autorităţilor competente pentru a verifica aceste informaţii apărute în presă, privind explozia preţurilor de la raft. Creşterea de preţ nu se datorează unei creşteri din partea fermierilor, ci este o creştere speculativă pe care membrii ACEBOP nu o înţeleg, deoarece în această perioadă consumul de carne este scăzut”, a declarat Mary Pană, preşedintele ACEBOP.
În acest context, reprezentanţii crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine şi porcine din România solicită marilor lanţuri de magazine să revizuiască preţurile de la raft pentru a creşte consumul, cât şi preţul oferit producătorilor.
Potrivit sursei citate, în ultimele 30 de zile, preţul oferit fermierilor de marile lanţuri de magazine (care deţin monopolul cu 60% din segmentul de vânzare produse alimentare al României) a devenit derizoriu. ACEBOP atenţionează asupra faptului că, la momentul actual, producătorii au ajuns să vândă carnea de pasăre şi de porc la 4-5 lei/ kg, în timp ce la raft cumpărătorul plăteşte dublu. La fel s-a întâmplat şi anul trecut, când preţul cărnii a scăzut cu 30% la poarta fermei, dar s-a scumpit masiv în marile magazine. În noiembrie 2017, ministrul Agriculturii a sesizat Consiliul Concurenţei în legătură cu scumpirea semnificativă a alimentelor, în special carne, ouă şi lactate, sugerând o înţelegere între marile lanţuri de magazine. „Am sesizat Consiliul Concurenţei pentru a analiza situaţia pe care am găsit-o în piaţă în această perioadă, referitoare la scumpirile produselor alimentare, întrucât din analizele pe care le-am făcut am constatat că nu sunt motive obiective care să determine creşterea de preţuri. Cerem sprijinul Consiliului Concurenţei pentru a vedea dacă nu cumva sunt elemente care vizează o înţelegere între comercianţi, pentru că altfel nu se explică”, spunea atunci Petre Daea.