x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Fructe, legume, produse de panificație și lactate în noul program pentru școli aprobat de Guvern

Fructe, legume, produse de panificație și lactate în noul program pentru școli aprobat de Guvern

18 Aug 2017   •   15:03
Fructe, legume,  produse de panificație și lactate în noul program pentru școli aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri, printr-o ordonanţă, programul pentru şcoli, proiect care unifică şi continuă programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi programul "Lapte şi corn" şi care va fi implementat în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene începând cu anul şcolar 2017-2018.

Potrivit unui comunicat al Executivului, programul pentru şcoli, derulat la nivelul UE în perioada 2017-2023, are două componente: "distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf" şi "măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor".

"Actul normativ aprobat astăzi prevede crearea cadrului legislativ naţional pentru implementarea componentelor şi obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii. În termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, printr-o hotărâre de guvern, se vor stabili măsurile necesare pentru implementarea programului pentru şcoli al României care va asigura şi distribuţia produselor de panificaţie", precizează sursa citată.

În comunicat se arată că acest program urmăreşte "crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă (prin componenta de educaţie pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum şi creşterea consumului de produse locale".

"Finanţarea programului pentru şcoli al României va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, şi din fonduri externe nerambursabile. Bugetul pentru implementarea programului pentru şcoli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin hotărâre de guvern", se mai arată în comunicat.

Executivul informează că, din punct de vedere legislativ, ordonanţa aprobată vineri stipulează că, la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, vor fi abrogate OUG 96/2002 şi OUG 24/2010. AGERPRES

×
Subiecte în articol: fructe in scoli