x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Gripa face ravagii. Şi softul s-a „gripat”

Gripa face ravagii. Şi softul s-a „gripat”

de Monica Cosac    |    29 Ian 2019   •   08:33
Gripa face ravagii. Şi softul s-a „gripat”
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Încă cinci români au murit de gripă, astfel că numărul victimelor a ajuns la 44 de decese, de aproape 11 ori mai multe comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (4 decese). De teamă, sute de oameni au luat cu asalt camerele de gardă şi cabinetele medicilor de familie, însă Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) s-a „gripat” ieri, blocând activitatea doctorilor.

​​De la începutul acestui sezon gripal, 44 de români au căzut victime virusului gripal, în timp ce numărul infecţiilor respiratorii era de peste 117.000, încă de săptămâna trecută. Printre cei care au murit se regăsesc şi cinci persoane care nu aveau alte afecţiuni, ultima dintre acestea fiind un bărbat de 40 de ani din Giurgiu. În prag de epidemie, specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii le recomandă oamenilor să evite mediile aglomerate, să aibă grijă la igenă și să continue să se vaccineze, iar în caz de îmbolnăvire să evite automedicaţia şi să meargă la medic.

Sistemul informatic, nefuncţional

La medic, însă, dau peste o „boală” veche: „nu merge sistemul”. În timp ce oamenii panicaţi dau năvală în camerele de gardă ale spitalelor şi cabinetele medicilor de familie, doctorii atrag atenţia (pentru a câta oară?!) că „totul este blocat” din cauza sistemului informatic.

„Suntem la un pas de epidemia de gripă, consultăm zilnic peste 40 de pacienţi fiecare medic de familie, sistemul informatic iar nu merge, e totul blocat, ca de altfel în ultimele două luni (sau cinci ani), iar CNAS postează senin despre drepturile gravidelor, uitând să scrie cât e de greu să înscrii o gravidă în SIUI ca să beneficieze de drepturi depline, sau cât e de greu să prindă şi ele analize gratuite în primele două zile din lună, cât durează fondurile la laboratoare”, a scris, ieri, pe pagina sa de Facebook, Sandra Alexiu, preşedintele Asociației Medicilor de Familie - București. Mai mulţi medici de familie au confirmat, ulterior, că „nimic nu a mers azi (n.r.- luni)”, iar sistemul informatic a dat numai erori.

„Nefuncțional!!! Pacienţi revoltați, asistentele dau explicații la pereți și noi, doctorii, suntem între ciocan și nicovală!! Oare până când?”, „Eu de 3 săptămâni fac mătănii la fiecare reţetă”, sunt doar câteva dintre mesajele altor medici.

Un alt doctor atrage atenţia că o pacientă asigurată în sistemul public de sănătate apare în sistem ca fiind „neasigurată”, iar el, medicul, inexistent. „Aşa arată erorile de la raportarea unei reţete la o pacientă vie, asigurată, de către un doctor viu, cu cod de parafă, cu semnatură digitală, astăzi! Evident că răspunderea pentru eliberarea reţetei aparţine în totalitate medicului!”, spune un medic din Iaşi.

În ciuda tuturor problemelor create medicilor şi pacienţilor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu a anunţat public că ar exista vreun blocaj şi, prin urmare, nici când va deveni funcţional sistemul informatic.

 

 

×