Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Conform CNAS, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilităţii PIAS.
"Urmare a unor probleme tehnice, care au condus la întreruperi în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilităţii PIAS. Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate sunt aplicabile dispoziţiile art. 207-210 din H.G. 140/2018 şi ale art. 39 - 42 din H.G. 155/2017: serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 5 iulie 2019 şi până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iulie 2019", afirmă sursa citată.
Totodată, serviciile de îngrijiri la domiciliu/paliative la domiciliu acordate off-line în perioada 24 iunie 2019 şi până la remedierea PIAS vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iunie/iulie 2019, după caz, iar raportarea lunară a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate/eliberate în luna iunie 2019, se va efectua în cursul lunii iulie 2019, după remedierea PIAS", susţine CNAS.
"În acest sens, pentru perioada/perioadele în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite Ordin, conform prevederilor legale mai sus menţionate, care se publică pe pagina de web a CNAS", potrivit aceleiaşi surse. AGERPRES