x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Medicii de familie au negociat degeaba cu Tudose

Medicii de familie au negociat degeaba cu Tudose

de Monica Cosac    |    21 Noi 2017   •   13:10
Medicii de familie au negociat degeaba cu Tudose

Reprezentanții medicilor de familie s-au întâlnit, din nou, ieri, cu premierul Mihai Tudose, însă negocierile au eşuat. Deşi doctorii au cerut o finanţare de 10% şi debirocratizare – iar premierul le dăduse dreptate zilele trecute - după aproape 3 ore de discuţii, medicii de familie s-au ales, ca de obicei, doar cu promisiuni. Draftul de contract, propus de CNAS pentru 2018, este “un fel de copy-paste după contractul trecut”, incomplet, care i-ar birocratiza îngroba şi mai mult în hârtii, potrivit medicilor. „În loc să țină cont de ceea ce am propus noi ca principiu - în primul rând de debirocratizare - el vine cu niște prevederi în plus de birocrație și care ne deprofesionalizează în plus”, a spus Sandra Alexiu, vicepreşedinte Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. Totodată, creșterea de 5% care le-a fost propusă medicilor nu acoperă nici măcar creșterile de la utilități pentru cabinete. Medicii atrag atenţia şi că ar trebui să existe o responsabilitate a CNAS şi pentru funcţionarea aplicaţiilor informatice.

×
Subiecte în articol: Medicii de familie