x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social MFE: Tineri antreprenori, prin fonduri europene

MFE: Tineri antreprenori, prin fonduri europene

31 Mai 2019   •   12:45
MFE: Tineri antreprenori, prin fonduri europene

1.600 elevi din anii terminali, cursanţi şi studenţi, dintre care 450 din zona rurală, vor fi sprijiniți să urmeze cursuri universitare și să-și dezvolte competențele de antreprenori. Finanțarea va fi asigurată printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, în valoare de 1,66 mil. euro, care va fi implementat de universități din București, Cluj și Alba, a anunțat Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

Proiectul va finanța și formarea a 80 profesori în domeniile de specializare inteligentă, care vor propune 10 oferte educaţionale, pe care le vor implementa în  instituțiile de învăţământ superior acreditate.

Contractul de finanțare a fost semnat de Vladimir Rovinţescu, directorul general al Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman.

Potrivit site-ului MFE, fișa proiectului este următoarea:

Proiectul – „CEO Antreprenor – Competitivitate, Excelență, Oportunitate!”

Beneficiar – Universitatea de Ştiințe Agronomice și Medicină Veterinară București

Parteneri – Universitatea de Ştiințe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia

Valoare – 1,66 mil. euro

Perioada de implementare – 24 luni (31 mai 2019 – 30 mai 2021)

×
Subiecte în articol: ministerul fondurilor europene