x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Turismului: Voucherele de vacanţă se vor da în primul trimestru al anului 2018

Ministrul Turismului: Voucherele de vacanţă se vor da în primul trimestru al anului 2018

12 Dec 2017   •   14:41
Ministrul Turismului: Voucherele de vacanţă se vor da în primul trimestru al anului 2018

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat marţi, la Poiana Braşov, că voucherele de vacanţă se vor da în primul trimestru al anului viitor, pentru acestea fiind aprobată suma de 842 de milioane de lei în bugetul pe 2018. 

''Voucherele de vacanţă se vor da anul viitor. Sunt bugetate în proiectul pe 2018. S-a discutat în aşa fel încât toate instituţiile publice centrale să le acorde anul viitor, pentru că suma de 842 de milioane de lei a fost prevăzută în buget. Valoarea indemnizaţiei sau a primei de vacanţă este de 1.450 de lei şi se acordă sub formă de vouchere de vacanţă. Acestea se acordă de fiecare instituţie publică care are prinsă în buget suma necesară. Se face o achiziţie de vouchere, care este scriptic sau electronic, pentru achiziţionarea pachetului de servicii turistice doar în România'', a subliniat ministrul Turismului. 

El a adăugat că voucherele sunt nominale. 

"Nimeni nu poate să le cumpere şi nici nu are voie. Cine va face acest lucru i se vor ridica certificatele de clasificare în cazul unităţilor de cazare, iar în cazul agenţiilor de turism, li se ridică licenţa de funcţionare", a punctat Dobre. 

Ministrul Turismului a afirmat că, în 2017, turismul intern a realizat o creştere de 47 %, adică încasări de 1.736 de miliarde de euro, faţă de 1086 miliarde de euro în 2016, fiind de asemenea, o creştere la contribuţia acestui domeniu la PIB-ul României. 

''Creşterea este destul de mare pentru că este vorba despre sume plătite şi încasate. Avem, de asemenea, o circulaţie cu 11% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Avem date care arată că activitatea de turism în România creşte de la un an la altul şi asta, în primul rând, se datorează în special operatorilor economici care oferă o calitate a serviciilor din ce în ce mai bună'', a concluzionat Mircea Titus Dobre. 

Ministrul Turismului a participat marţi, la Poiana Braşov, alături de reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la o întâlnire cu agenţii economici din turism şi alimentaţie publică din zonă, având în vedere vacanţa de sărbători, când se preconizează că numărul turiştilor în staţiunile montane de pe Valea Prahovei va fi unul destul de mare. AGERĂRES

×
Subiecte în articol: voucherele de vacanţă