x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Noul „microbuz şcolar” din Odobeşti

Noul „microbuz şcolar” din Odobeşti

de Monica Cosac    |    28 Noi 2019   •   12:16
Noul „microbuz şcolar” din Odobeşti

În secolul XXI şi într-o ţară membră a Uniunii Europene, în care, potrivit legii, elevii ar trebui să beneficieze de transport gratuit cu microbuzele şcolare puse la dispoziţie de autorităţile locale, există încă locuri în România în care copiii ajung la şcoală cu mijloace de transport rudimentare.

Copiii din comuna Odobești, județul Bacău, spre exemplu, „beneficiază” de un nou model de „microbuz şcolar”, confort sporit, cunoscut şi sub numele de căruţă.

Ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30 şi la aproape zero grade Celsius, mai mulți copii au fost fotografiați în timp ce se îndreptau spre şcoală, îngrămădiți într-o căruță. „#romaniasecolului21... ora 07.30 am, ceață, 3 grade și o căruță care transportă copiii la școală. Unul dintre motivele pentru care votul meu a fost NUL, stați liniștiti, la fel de stagnați vom fi și peste 5 ani... P.S. Ca să nu fim așa negativi de dimineață, copiii mi-au zâmbit și au zis că e ca o aventură pentru ei. În rest, să fim sănătoși”, a scris Florina Fabian, autoarea fotografiei, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit presei locale, copiii erau în drum spre școala din Tisa Silvestri, comuna băcăuană Odobești, iar autoritățile locale susțin că elevii sunt din localitate, iar mașina pusă la dispoziție de primărie face curse doar în afara localității, aducând copii de la distanțe mai mari.

„Acești copii locuiesc în Tisa Silvestri și învață la Școala Gimnazială Tisa, iar cu microbuzul nu se poate asigura și transportul elevilor în interiorul localității”, susţine inspectorul școlar Ida Vlad, citat de Ziarul de Bacău.

Cu mai mulţi ani în urmă, diverşi politicieni contestau deplasarea elevilor cu microbuzele şcolare, motivând că acesta este „cel mai riscant tip de transport din România”, care „circulă în nişte condiţii de infrastructură rutieră îngrozitoare” şi cu şoferi „a căror calificare nu este evaluată corespunzător de către autorităţi”.

Probabil aşa crede şi actualul primar al comunei Odobeşti, care a considerat că ar fi mai puţin riscant pentru elevi să meargă la şcoală cu o căruţă nesemnalizată, pe ceaţă şi pe carosabilul umed.

×