x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Oradea: prima expoziţie dedicată discotecilor comuniste

Oradea: prima expoziţie dedicată discotecilor comuniste

de L. Budin    |    24 Ian 2020   •   09:31
Oradea: prima expoziţie dedicată discotecilor comuniste

Mulţi îşi amintesc, cu siguranţă, cât de febrile erau pregătirile înaintea unei seri dansante pe muzică de ABBA sau Depeche Mode şi cum pulsau stroboscoapele în casele de cultură sau în cluburile muncitoreşti. Deşi nu a trăit acele vremuri, muzeograful orădean Cristina Puşcaş a reuşit să recreeze atmosfera de odinoară, în cadrul primei expoziţii permanente dedicate discotecilor din anii ’70-80’.

Ieri, la Muzeul oraşului Oradea (MoO), a fost inaugurată, în premieră la noi, o expoziţie permanentă cu tematică disco. Disco şi nu tocmai – fiindcă în casele de cultură de dinainte de ’89, tineretul dansa nu doar pe ritmurile la zi, ci şi pe muzica celor de la Compact, Celelalte Cuvinte, The Beatles sau Phoenix. Iar DJ-ul era zeul care punea pe platan cele mai noi LP-uri şi făcea să bubuie boxele cu hiturile îndrăgite de toţi. Muzeograful Cristina Puşcaş, autorul unui memorial dedicat celor care au suferit în închisorile comuniste, nu a apucat discotecile din Epoca de Aur. A strâns însă mărturii audio şi video de la DJ-ii din oraş, a iniţiat o campanie prin care orădenii erau îndemnaţi să doneze obiecte vechi, cu valenţe culturale – şi aşa a reuşit să adune nu doar benzi de magnetofon, scule muzicale şi viniluri din anii ’70 şi ’80, ci şi amintiri, fotografii şi informaţii preţioase.

 

O supapă pentru generaţii

 „Expoziţia este o încercare de a prezenta şi tinerei generaţii, şi celei vechi, ce a însemnat de fapt discoteca în anii comunismului”, spune Cristina Puşcaş. „Era perioada cenzurii, a securităţii, a limbajului de lemn, a interdicţiilor de tot felul. Şi totuşi, tinerii de atunci au descoperit această formă de libertate, au găsit o supapă pentru a se distra.”

Muzeograful consideră că şi tinerii de azi ar trebui să înţeleagă acea parte a istoriei, cu micile ei insule de bucurie, reprezentate de discoteci. „În plus, mulţi din generaţia tânără rezonează cu muzica anilor ’70 şi 80’ - şi sunt convinsă că vor veni în număr mare la serile cu muzică pe care le vom organiza periodic, nu doar în clădirea muzeului, ci şi în curtea interioară a Cetăţii Oradea.”

 

Mag-uri şi viniluri

Expoziţia interactivă Discoteca anilor ’70-80’, dedicată celor mai cunoscute discoteci din oraş, ocupă o sală mare a Muzeului Oradea şi e dotată cu tot ce trebuie: de la fotografii şi scrisori la  globuri cu oglinzi şi stroboscop. Au contribuit la zestrea de obiecte şi mărturii DJ-ii Dumitru Chifiriuc, Ovidiu Bojan, Ştefan Varga şi Adrian Filip. Iar afişul expoziţiei îi aparţine multimilionarului american de origine română George T. Haber, cel care a încropit prima discotecă din municipiu, cu magnetofonul şi benzile aduse de-acasă. Vizitatorii vor fi bucuroşi să descopere  - sau să redescopere -  mag-urile (magnetofoanele) Kashtan, Majak şi Tesla, pick-up-urile şi vinilurile care au făcut vâlvă.

Cu celelalte obiecte adunate de la locuitorii oraşului, muzeograful va organiza câteva expoziţii temporare, cu tematici diverse. Spre exemplu, bibelourile din anii comunismului vor fi expuse de 1 martie, într-un eveniment dedicat mamelor.

 

Expoziţia arată cum au reuşit tinerii din generaţia '70-'80 să supravieţuiască în cotidianul cenuşiu al comunismului.

×