x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social OUG pentru angajaţii şi angajatorii nevoiți să întrerupă activitatea

OUG pentru angajaţii şi angajatorii nevoiți să întrerupă activitatea

24 Iul 2020   •   19:30
OUG pentru angajaţii şi angajatorii nevoiți să întrerupă activitatea

Angajaţii care îşi întrerup activitatea dacă apar cazuri confirmate cu COVID-19 în firmă vor primi indemnizaţie de şomaj tehnic. Măsura se aplică tuturor angajaţilor, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical.

Firmele cu angajaţi confirmaţi pozitiv cu coronavirus care trebuie să oprească activitatea, vor primi ajutor de la Guvern.

Toţi angajaţii, cu excepţia celor care sunt în concediu medical, vor primi indemnizaţie de şomaj tehnic, adică 75% din salariul brut.

Banii vor veni din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Direcţia de Sănătate Publică este cea care va decide dacă trebuie pus lacătul pe uşă.

Consultantul fiscal Valentina Saygo crede că proiectul este mai mult decât benefic, mai ales în contextul actual, când este mult mai greu să aplici pentru şomajul tehnic obişnuit.

Ordonanţa de urgenţă a fost adoptată joi şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

„(Măsura n.r) este simplă şi este asemănătoare cu şomajul tehnic. Angajatul are siguranţa că va primi un venit, decât să se închidă firma pur şi simplu”, a comentat Valentina Saygo.

Totodată, măsura îl ajută pe angajatorul „care estimează că reia activitatea după depăşirea perioadei neplăcute cu acelaşi personal. Acesta nu este nevoit să-şi disponibilizeze resursa umană”.

(sursa: Mediafax)

×