x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Patriarhia: Procesiunea "Calea Sfinţilor" se amână pentru joi din cauza vremii nefavorabile

Patriarhia: Procesiunea "Calea Sfinţilor" se amână pentru joi din cauza vremii nefavorabile

24 Oct 2017   •   12:48
Patriarhia: Procesiunea "Calea Sfinţilor" se amână pentru joi din cauza vremii nefavorabile

 Procesiunea "Calea Sfinţilor", programată marţi, se amână pentru joi din cauza vremii nefavorabile, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române într-un comunicat transmis AGERPRES. 

"Din pricina vremii nefavorabile, Procesiunea "Calea Sfinţilor", care urma să aibă loc azi, 24 octombrie 2017, începând cu ora 12,30, se amână pentru ziua de joi, 26 octombrie 2017, la ora 17.00. Astăzi, la ora 12,30, sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie vor fi scoase de către slujitorii Catedralei Patriarhale într-o procesiune restrânsă, pentru a fi depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei", precizează sursa citată.

×
Subiecte în articol:  Procesiunea "Calea Sfinţilor"