Peste 31.800 de cetăţeni români şi străini au trecut prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că circa 18.800 de persoane au intrat pe teritoriul țării, iar 13.000 au ieşit.
Graniţa a fost tranzitată de peste 17.200 mijloace de transport.
Informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic online, care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Aplicația prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, precizează IGPF.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" -, poliţiştii de frontieră au constatat 7 infracţiuni şi 10 contravenţii săvârşite de cetăţeni români şi străini. Au fost descoperite bunuri nedeclarate, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de 175.700 lei. Amenzile contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.300 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 29 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile legale şi nu s-a permis ieşirea a şase cetăţeni români din diferite motive legale.