Peste 36.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie, în perioada 17-20 aprilie, pentru a se asigura că măsurile sunt respectate.
Inspectoratul General de Aviație al MAI are pregătite pentru intervenție 13 elicoptere.
În fiecare zi vor fi la datorie peste 14.000 de polițiști, una dintre misiunile principale fiind intensificarea măsurilor de monitorizare și control ale traficului rutier și verificarea respectării condițiilor de deplasare a persoanelor.
Vor avea loc acțiuni care au ca scop combaterea faptelor ce pot pune în pericol sănătatea populației, cu accent pe comercializarea de produse specifice Sărbătorilor Pascale.
Echipajele de Poliție, în colaborare cu celelalte autorități competente, au în atenție prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic și a tuturor infracțiunilor de drept comun.
Sunt mobilizați în medie, zilnic, aproximativ 7.000 de jandarmi.
Peste 1.200 de jandarmi vor verifica zilnic parcurile și alte zone de agrement pentru a se asigura că restricțiile de deplasare a persoanelor, dispuse prin ordonanțele militare, sunt respectate.
Aproximativ 4.000 de polițiști locali și 1.500 de militari din cadrul MApN vor acționa zilnic în sistem integrat, în dispozitivele realizate de MAI.
Peste 5.000 de pompieri sunt pregătiți zilnic pentru executarea misiunilor. Salvatorii asigură misiunile de răspuns cu peste 3.400 mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate.
Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat de peste 400 echipaje SMURD, cu autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim-ajutor și terapie intensivă mobilă, motociclete SMURD și ambulanțe pentru transport neonatologic.
Peste 4.500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar echipaje comune, formate din polițiști de frontieră, jandarmi şi poliţişti, participă la misiuni de menținere a ordinii şi siguranţei publice în zona de frontieră.
Prin punctele de frontieră se constată o scădere a tranzitului de persoane și autoturisme, de până la 90% față de perioada similară a anului trecut.
Inspectoratul General de Aviație al MAI are pregătite pentru intervenție, în această perioadă, 13 elicoptere.
Pentru misiunile aeromedicale, piloții IGAv vor utiliza 8 elicoptere EC-135 în cadrul punctelor de operare aeromedicală de la București, Târgu Mureș, Iași, Craiova, Constanța, Arad, Galați și Jibou. 5 elicoptere de tip EC-135, Mi-17 și Mi-8 sunt pregătite să acorde sprijin în misiuni de ordine și siguranță publică. Elicopterele EC-135 aflate în serviciu la Galați și Iași pot interveni în misiuni umanitare în Republica Moldova, la solicitarea autorităților din statul vecin.