x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Politicienii le urează "La mulţi ani" celor ce-şi serbează, astăzi, ziua onomastică

Politicienii le urează "La mulţi ani" celor ce-şi serbează, astăzi, ziua onomastică

07 Ian 2019   •   12:10
Politicienii le urează "La mulţi ani" celor ce-şi serbează, astăzi, ziua onomastică

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a urat luni celor care îşi serbează onomastica multă sănătate şi fericire alături de cei dragi. "La mulţi ani, sănătate şi fericire alături de cei dragi, tuturor celor care îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică! Sfântul Ioan Botezătorul să vă ocrotească!", a scris Dragnea, pe Facebook.

Şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis sărbătoriţilor un mesaj: "O zi cu o încărcătură spirituală însemnată, ziua de 7 Ianuarie reprezintă şi un moment de cinstire a celor peste două milioane de români care poartă acest frumos nume. La mulţi ani şi fie ca Sfântul Ioan să va călăuzească paşii spre fericire şi împliniri!.

Vicepremierul Ana Birchall s-a aflat, de asemenea, printre politicienii care au postat o urare celor care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
"A doua zi după praznicul împărătesc al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica face prăznuirea persoanei prin care s-a realizat această minune dumnezeiască, Sfântul Prooroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul, ultimul mare prooroc al Vechiului Testament şi cel care face legătura cu Noul Testament. Astăzi, pilda Sfântului Ioan Botezătorul şi misiunea sa de a-L descoperi oamenilor pe Hristos reprezintă pentru noi prilej de străduinţă pe drumul plin de încercări care ne urcă la cer. Le urez multă sănătate, bucurii şi daruri duhovniceşti pe măsura ocrotitorului lor duhovnicesc tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastica!", a scris, pe Facebook, Ana Birchall.

Vicepremierul Graţiela Gavrilescu le-a făcut, la rândul său, o urare celor sărbătoriţi pe 7 ianuarie: "La prăznuirea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, vă doresc tuturor celor care îi purtaţi binecuvântatul nume să fiţi sănătoşi, fericiţi şi ocrotiţi, prin credinţă şi iubire, mulţi, mulţi ani!".

AGERPRES

×