x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Povestea emoționantă a unui român din Italia. A preferat să moară pe stradă decât să-și abandoneze câinele

Povestea emoționantă a unui român din Italia. A preferat să moară pe stradă decât să-și abandoneze câinele

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2023   •   19:15
Povestea emoționantă a unui român din Italia. A preferat să moară pe stradă decât să-și abandoneze câinele
Sursa foto: antena3CNN

Un român care trăia pe străzi în Italia s-a îmbolnăvit dar a tot refuzat să se interneze deoarece nu a vrut să-și părăsească câinele. Iar când a ajuns în fața medicilor, era prea târziu.

Ionel impresiona pe toată lumea care îl cunoștea prin bunătatea sa. El nu avea cu cine să îl lase pe Aron, câinele care îl însoțea peste tot, așa că nu a vrut să meargă la doctor deși viața pe străzi i-a afectat sănătatea. Avea doar 45 de ani când  a murit în spital, după ce a fost găsit inconștient de voluntarii de la Crucea Roșie. 

El locuia într-o rulotă abandonată din piața orașului italian Ostia împreună cu Aron, un husky frumos, în vârstă de 4 ani, care era vaccinat și avea microcip, scrie La Repubblica.

Bărbatul avea probleme cu picioarele din cauza circualției sanguine dar avea și probleme de stomcac. O ambulanță a venit, în vara anului trecut, să-l transporte la Spitalul Grassi dar a refuzat după ce a aflat că Aron ar fi fost dus la un adăpost pentru câini. Presa italiană a scris despre el, fiind impresionată de gestul românului care  nu a vrut să-și abandoneze prietenul canin. 

Ultimele sale zile au fost chinuitoare. După ce a fost dus la spital, Aron a fost preluat de polițiștii locali și dus la adăpost. Bărbatul a stat 5 zile în spital, timp în care starea lui s-a îmbunătățit, așa că pe 13 februarie a fost externat. Primul drum l-a făcut la adăpost, pentru a-și recupera câinele. Dar a ajuns târziu și era închis. S-a  dus apoi la rulota sa, cu gândul să revină a doua zi după Aron. Dar când s-a trezit, i-a fost din nou rău. 

Pe 16 februarie l-au găsit inconștient voluntarii de la Crucea Roșie, care îl vizitau periodic și îi aduceau mâncare și haine. Au chemat ambulanța, care l-a trasportat la spital, dar a fost prea târziu. În seara de 14 februarie s-a  stins din viață. 

×
Subiecte în articol: roman caine italia