x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Reconstrucţie ecologică pe malul Dunării

Reconstrucţie ecologică pe malul Dunării

de L. Budin    |    21 Dec 2020   •   17:21
Reconstrucţie ecologică pe malul Dunării

WWF România a început lucrările de reconstrucție ecologică în zona Gârla Mare-Vrata din Mehedinți, un proiect care va contribui la refacerea și menţinerea biodiversității. Au de câştigat şi localnicii, fiindcă vor avea unde să pescuiască, vor fi mai feriţi de inundaţii – iar apa din fântâni va seca mai greu.

 

Proiectul face din programul „Împreună pentru Dunăre”, care se desfăşoară în mai multe ţări din Europa. Presupune reconectarea cursului principal al fluviului cu bălţile de pe mal. La Gârla Mare, lucrările vor contribui la stocarea a peste 5 milioane de metri cubi de apă în timpul viiturilor și la refacerea habitatelor necesare peștilor pentru a depune icrele.

 

Un peisaj animat

Departe de ochii lumii, Gârla Mare - Vrata oferă un peisaj extrem de divers şi de animat. În fiecare primăvară, zeci de chirighițe, lișițe, berze albe și ereți de stuf își găsesc acolo hrana. În anii ’80, înfiinţarea unei ferme piscicole a dus la întreruperea legăturii directe a zonei umede cu fluviul din care se alimenta: bazinele pentru creşterea puietului şi iazurile de pescuit au fost înconjurate de diguri antiindundaţii.

 

Consolidare, decolmatare

Lucrările de reconstrucţie vizează consolidarea canalului de alimentare care va aduce apa din Dunăre către zona în care se formează bălţile. Urmează consolidarea digului şi decolmatarea. La final, se vor amenaja platformele de pescuit.

„În urma lucrărilor (...), 5 de hectare de stuf des vor fi transformate în ochiuri de apă care vor deveni ulterior loc pentru hrănire, reproducere și odihnă pentru speciile acvatice”, explică Iulia Puiu, manager de proiect.

 

Toată lumea câştigă

Renaturarea va fi gata în iunie 2021, iar zona în care s-a acţionat va redeveni atractivă, atât din punct de vedere piscicol, cât şi din perspectiva conservării naturii şi ecoturismului.

Şi ferma pisciolă din zonă va beneficia de pe urma proiectului, fiindcă va avea o cantitate suficientă de apă pentru creşterea peştilor şi în perioadele secetoase, arată Camelia Ionescu, manager Departament ape dulci, WWF România.

 

Acum 5 ani, WWF România finaliza la Mahmudia un alt proiect, în urma căruia au fost redate naturii 924 ha.

 

5.996 ha zone umede reconstruite este ţinta programului „Împreună pentru Dunăre”.

Credit foto: WWF România

×